Cultură

Expoziția „Artă pe timp de Holocaust”, inaugurată la Chișinău

Arta în Holocaust este genericul expoziției inaugurate în capitală, în care sunt prezentate lucrări realizate de 20 de pictori evrei întemnițați în lagărele naziste. Creațiile, ce prezintă ororile și suferințele oamenilor nevinovați, au fost aduse de la Ierusalim și vernisate de Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova la sediul America House.

Ministerul Culturii Republicii Moldova/Facebook
Sursa: Ministerul Culturii Republicii Moldova/Facebook

Simbol al primăverii și al dorinței de libertate este acest fluture de pe sârma ghimpată din lagărul de concentrare nazist. Lucrarea a fost realizată în 1941, de către deținuții românul Karl Robert Bodec și austriacul Kurt Conrad Lov, ambii evrei omorâți prin gazare. Nu a ajuns pictor nici autorul peisajului selenar, cehul Petr Ghinz.

„Prin creație, Petr Ghinz evada din realitatea groaznică a ghetoului. Adolescentul a fost omorât la Auschwitz. Povestea tragică a avut continuitate peste 58 de ani, când primul astronaut izraelian, Ilan Ramon, a luat în spațiu reproducerea peisajului, iar la aterizare naveta spațială s-a prăbușit”, a menționat Irina Șihova, directoarea Muzeului de Istorie a Evreilor.

Cele 20 de lucrări realizate de pictorii - evrei în perioada Holocaustului au fost oferite de renumitul Complex muzeal Yad Vashem din Ierusalim. Amintirile dureroase, exprimate prin artă solidarizează oamenii, susține ambasadorul SUA la Chișinău.

„Holocaustul a fost un genocid fără precedent, a omorât două treimi din evreii din lume, inclusiv 200 de mii de evrei din Moldova. Arta prezentată aici, este mărturia rezistenței, victoriei spiritului uman, dar atenționează și la pericolele rasismului, antisemitismului sau altor forme de intoleranță”, a declarat Kent D. Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova.

„Tema acestei expoziții este extraordinară, îmi amintește de Eufrosinia Chirsanovschi cu picturile ei din lagărele comuniste, care, în fond, este același lucru: lagărele comuniste, lagărele naziste. Durerea poporului nostru – deportările, la fel, trebuie să nu le uităm”, a declarat Sergiu Prodan, ministrul Culturii.

Evenimentul are loc în cadrul Săptămânii Memoriei, dedicată celor șase milioane de evrei, victime ale Holocaustului.

Citește mai mult