Social

Trei din cei cinci copii implicați în accidentul de la Strășeni sunt în continuare în stare critică

Trei din cei cinci copii care au fost răniți în tragicul accident de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, rămân în continuare în stare gravă, în Secția Reanimare la Institutul Mamei și Copilului. Purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, a declarat pentru Compania „Teleradio-Moldova” că starea copiilor nu a suferit schimbări esențiale. Alți doi copii sunt internați în Secția de Ortopedie, unde primesc îngrijiri medicale.

Amintim că, ieri, cinci oameni au murit arși de vii, printre care și o adolescentă de 17 ani, după ce mașinile în care se aflau s-au izbit violent și au luat foc. Groaznicul accident a avut loc pe drumul național M5. Potrivit concluziilor preliminare ale poliției, vinovat de producerea acestuia s-ar face un tânăr de 22 de ani care a efectuat manevra de depășire peste linia continuă și a intrat în plină viteză într-un automobil care venea din sens opus și care se deplasa regulamentar.

Conducătorul auto a rămas în viață și este internat în Spitalul raional din Strășeni. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la zece ani de închisoare.

Citește și: Luptă pentru viață: Cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului în urma accidentului tragic de la Strășeni

Noi detalii despre accidentul grav de la Strășeni: Șoferul, care ar fi provocat coliziunea, a supraviețuit

Citește mai mult