Laura Codruța Kovesi, în vizită la studenții de la Facultatea de drept a USM. A împărtășit experiența sa de la Parchetul European
Studenții de la Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova au avut parte de o prelegere mai specială în prima zi de studii. Astfel, aceștia au asistat la o lecție prezentată de șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, care în aceste zile se află într-o vizită în Republica Moldova. Oficiala le-a vorbit studenților despre avantajele integrării europene, dar și despre lupta cu frauda și alte tipuri de infracțiuni în țările din blocul comunitar.
Întâlnirea cu Laura Codruța Kovesi i-a făcut pe studenții de la drept care au participat la această prelegere să se gândească serios la viitoarea lor carieră. Aceștia ne-au spus că exemplul șefei Parchetului European îi inspiră.
„Ne-a pus un nivel și un standard înalt, pentru că din prima zi am avut o lecție foarte puternică și de aceea ne-a încărcat ca să avem un an de studiu foarte eficient. Și să ne dedicăm total, să uităm de alte probleme și să ne dedicăm total dezvoltării Moldovei în Uniunea Europeană. Noi, ca studenți, care avem și noi un rol important, pentru că viitorul este a nostru”.
„Trebuie să muncim și, în genere, toată lumea trebuie să muncească, fiecare om trebuie să muncească acolo unde este el. Deci, dacă este vorba despre procurori, pentru că întrebarea în cauza a fost pusă, noi atunci discutam despre procesul de aderare, dumneavoastră a făcut mențiunea că Moldova să adere mai repede la Uniunea Europeană, este important și fiecare trebuie să muncească”.
Anul de studii universitar a început cu o lecție mai specială pentru studenții de la drept. Aceștia au aflat despre activitatea procurorilor, dar și despre avantajele unui stat european pentru investigarea fraudelor, spune prodecanul Facultății de drept a Universității de Stat din Moldova, Oleg Pantea.
„Invitația a fost lansată de Ministerul Justiției, având în vedere că domnia sa se află pentru câteva zile în Republica Moldova, s-a decis ca să transmită, prin intermediul instituției superioare de învățământ, un mesaj către studenți, către profesori, despre cât este de important integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, care sunt facilitățile, inclusiv pe domeniul justiției, în contextul integrării europene și, de ce nu, despre lupta cu corupția. Ni s-a prezentat și modelul României, ne-a vorbit despre rolul procurorului, independența procurorului, ca principiu fundamental în activitatea parchetului sau activitatea procuraturii”, a percizat Oleg Pantea.
Laura Codruța Kovesi și-a împărtășit experiența privind activitatea ei la Parchetul European, îndemnând viitorii juriști să dea dovadă de consecvență în eradicarea corupției, care, potrivit ei, există peste tot.
„Mesajul pe care am vrut să-l transmit este că odată cu aderare la Uniunea Europeană vor avea o șansă, restul depinde de ei. Trebuie să muncească, să fie consecvenți. Am discutat despre lupta cu corupția, am subliniat faptul că nu există nicio țară curată de corupție, deci nu trebuie să ne facem griji că una sau alte dintre țările pe care le cunoaștem este mai coruptă sau mai puțin coruptă. Corupția există peste tot. Am încercat să-i încurajez, probabil n-am fost foarte populară când am spus că trebuie să muncească și să învețe, dar vor avea parte de sprijin, vor avea parte de îndrumare, vor avea acces la resurse materiale mai bune și mai departe totul depinde de ei”, a declarat Laura Codruța Kovesi.
Precizăm că, tot astăzi, Laura Codruța Kovesi va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean. Șefa Parchetului European se va întâlni și cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, urmând să participe la o ședință a Platformei Anticorupție.
Amintim că, ultima vizită a Laurei Codruța Kovesi în Republica Moldova a avut loc în luna iulie 2022, atunci când a fost semnat un Acord de cooperare între Procuratura Republicii Moldova și Parchetul European.