Regional

Acces extins la servicii publice: Peste 60 de mii de cereri, procesate digital în Centrele Unificate din mediul rural

Timp de doi ani și jumătate de la deschiderea Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor Publice (CUPS) în localitățile din țară, au fost accesate peste 60 de mii de servicii publice disponibile în format digital. În prezent, în o sută de sate sunt centre speciale care oferă oamenilor posibilitatea de a beneficia de servicii publice fără a merge în centrul raional. Astfel, acestea sunt mai accesibile pentru persoanele în etate sau cu nevoi speciale.

cio.gov.md
Sursa: cio.gov.md

Satul Corjeuți din raionul Briceni se numără printre primele 17 localități care au beneficiat de un centru pentru prestarea serviciilor publice. Pe lângă locuitori, se deservesc și oamenii din patru sate vecine.

„Cetățenii au un beneficiu foarte mare. S-a scurtat timpul, nu mai stau la rând cum stăteau până acum la secțiile ASP și totul este mai ușor, mai pe înțelesul oamenilor și pot beneficia de multe servicii. Până acum am avut de primit indemnizații pentru copii, de care mamele beneficiază, nu trebuia de stat cu copiii în rânduri”, a spus specialista CUPS din Corjeuți, Natalia Stînga.

Reexaminarea pensiilor, eliberarea certificatelor de stare civilă sau oferirea indemnizațiilor se numără printre cele mai solicitate servicii. Totuși, din cele peste 600 de servicii disponibile pe pagina servicii.gov.md, pot accesa doar 288.

„Sunt mulțumiți locuitorii de servicile prestate în acest centru. Așa un caz, m-a sunat o doamnă că are copil invalid de gradul întâi și dumneaei lucrează ca asistent personal și m-a rugat dacă se poate să facă reexaminarea la pensie”, spune Anastasia Ojog, specialistă la CUPS din Cupcini.

„Cele mai solicitate servicii la început erau cele de programare. Înspre toamna anului 2024 solicitările au crescut la depunerea cererilor la compensații, ulterior au crescut la duplicatele actelor de stare civilă”, a declarat Alina Ojog, secretară la Consiliul sătesc din Cociulia, raionul Cantemir.

Cel mai frecvent aceste servicii sunt utilizate de persoane cu vârste între 45 și 74 de ani, majoritatea fiind femei.

„Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor sunt în primării, acolo, la nivel local, acolo, la fiecare acasă, în localitatea sa. Sunt localizate în primării și este un spațiu bine organizat și dedicat, persoana vine și are suportul reprezentantului centrului de prestări servicii pentru ca să acceseze serviciile electronice”, a menționat Andrei Prisacar, director la Agenția de Guvernare Electronică.

Până în anul 2030, autoritățile își propun să extindă serviciul încă în 200 de localități.

„Digitalizarea serviciilor este una dintre prioritățile Guvernului Republicii Moldova. Avem deja peste 60 de procente din serviciile pentru antreprenori disponibile în format digital și în jur de 50 la sută din servicii pentru cetățeni disponibile în format digital”, a precizat secretara de stat la Ministerul Economiei, Cătălina Plinschi.

Primele 17 Centre Unificate de Prestare a Serviciilor Publice au fost înființate în anii 2021-2022. Timp de doi ani și jumătate de activitate, au oferit posibilitatea cetățenilor să acceseze peste 60 de mii de servicii publice disponibile în format digital, ceea ce a contribuit la economisirea în total a circa 825 de mii de lei.

Citește mai mult