Comunitatea în sprijinul naturii: Festivalul Pădurilor s-a desfășurat la Condrița
Iubitorii de natură s-au reunit astăzi pentru a susține acțiunile de împădurire și pentru a promova un viitor verde și sustenabil al țării. Toate acestea au avut loc în cadrul Festivalului Pădurilor, care s-a desfășurat la Reședința Prezidențială de la Condrița. Participanții au avut parte de o zi petrecută în ambianța plăcută a naturii, cu concerte live, expoziții interactive, activități și ateliere tematice recreative, plimbări și zone de odihnă, precum și de un iarmaroc tradițional. Scopul principal al festivalului este de a promova obiectivul de plantare în Republica Moldova a 145 de mii de hectare de păduri timp de 10 ani, spun organizatorii.
În cadrul acestui festival, vizitatorii au putut afla cum din resturile alimentare, în condițiile casnice, poate fi obținut un compost bun de utilizat în grădini, livezi, culturi de legume și flori.
„Am adus aceste soluții în Republica Moldova de mai bine de doi ani și ne bucură faptul că pe zi ce trece devin tot mai populare. Este o soluție căutată pentru că într-un mod absolut simplu și eficient putem să transformăm resturile de mâncare în compost”, a relatat Ana Bradu, participantă.
Colegiul de Ecologie din capitală a prezentat la eveniment o colecție de obiecte confecționate din lemn de către elevi și o colecție de specii forestiere.
„După climă, cel mai favorabil ar fi ca să plantăm mai mult stejar, tei pentru că are un miros benefic pentru oamenii care merg pe alee”, a menționat Irina Gherasimov, profesoară.
Iar Inspectoratul pentru Protecția Mediului a venit cu echipamente tehnice care sunt folosite pentru a combate braconajul și alte încălcări de mediu.
„În acest an deja avem înregistrate mai multe cazuri de braconaj piscicol, dar și cinegetic, dacă e să vorbim despre ceea ce ține de fondul forestier, avem foarte multe cazuri de braconaj, nu putem spune că sunt în creștere, dar sunt mai periculoase ca acele care erau preventive”, a relatat Ion Botnariuc, șef de direcție la Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Tot la festival, oamenii au putut procura copaci și îngrășăminte pentru plante și să admire o colecție de fluturi. Mulți dintre ei au spus că împădurirea ar trebui să fie o prioritate pentru țara noastră.
„Noi avem nevoie. Pădure ce înseamnă? Oxigen, aer curat, noi pe asta mizăm și ne dorim să avem o țară înverzită”;
„Noi mergem la așa festivaluri, mai ales legate cu natura. Este foarte interesant, mai ales pentru copil, este foarte bine că este gratis. Foarte bine că sunt standuri unde este explicat ce material și cât de mult poate să dăuneze naturii”, au menționat participanții.
„Noi am organizat acest eveniment ca oamenii să vină, să le vorbim, să le explicăm importanța acestei acțiuni, să vedem cum putem pune pădurea la cale. De la bun început, noi am vrut ca acest eveniment să se întâmple într-o pădure, într-un spațiu în care oamenii să vadă care este scopul și care este misiunea tuturor, să se pătrundă de atmosferă, să simtă mai bine pe pielea lor ce vrem noi să facem împreună”, a precizat Cătălina Molodoi, directoarea Asociației Jurnaliștilor de Mediu.
„În sfârșit, după mult timp, pentru Guvernul Republicii Moldova, pentru toată lumea, programul național de extindere și reabilitare este o prioritate și, după ce va fi implementat, suprafața terenurilor împădurite va fi peste 600 de mii de hectare”, a declarat Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului.
Festivalul Pădurilor face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Programul prevede plantarea și reabilitarea a peste 145 de mii de hectare de păduri până în 2032.
