Social

Expert ANSP: 29 de persoane s-au intoxicat cu ciuperci în primele luni ale acestui an

Pe parcursul primelor luni ale acestui an, au fost înregistrate 24 de cazuri de intoxicații cu ciuperci care au afectat 29 de persoane, dintre care și doi copii. Constatarea a fost făcută de către medicul igienist de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), Vasile Odobescu, pentru Moldova 1. Expertul ANSP a mai atenționat că procurarea ciupercilor de la comercianți ambulanți din locuri neautorizate sau colectarea lor de persoane care nu dețin cunoștințe temeinice în domeniu, implică riscuri majore pentru sănătatea consumatorilor.

„Intoxicațiile de ciuperci sunt una din urgențele în sănătate publică, iar rapiditatea și stabilirea diagnosticului în instituirea tratamentului pot salva viața bolnavului. Pe parcursul primelor luni din anul 2024, ANSP a înregistrat circa 24 de cazuri de intoxicații cu ciuperci în care au fost afectate 29 de persoane. Dintre aceste persoane, doi copii cu vârsta de până la 17 ani”, a explicat Odobescu.

Potrivit medicului, nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creștere sau miros pentru a evita confuziile sau otrăvirea, iar cea mai sigură metodă de a deosebi ciupercile comestibile este să le știm caracteristicile botanice sau să fie cumpărate din locuri autorizate. „După cum se știe, nu sunt semne sigure pentru a deosebi aceste ciuperci. Precum au mai spus și specialiștii, tot ce se spune că ciupercile otrăvitoare coagulează laptele, ceapa, usturoiul sau obiectele din argint nu este corect. Toate acestea se datorează unor componente ale ciupercilor, inclusiv ciupercilor comestibile, unor enzime care întunecă ceapa, usturoiul. Sau e vorba de aminoacizii care interacționează cu metalele.”

Simptomele intoxicației cu ciuperci variază în funcție de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conținută de acestea și de durata perioadei de incubație, adică timpul scurs de la ingestie până la apariția semnelor specifice intoxicației. „Cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicația este mai gravă. În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greață, vomă, diaree, transpirație excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale. Peste șase ore, pot apărea dureri de cap, amețeli și agravarea stării de vomă, pierderi de cunoștință, halucinații și chiar comă. Unele pot duce la stări convulsive și se pot solda cu deces”.

După ploile abundente, pădurile din Republica Moldova s-au umplut de ciuperci, iar pe drumurile din preajma zonelor forestiere sunt zeci de comercianți care își așteaptă cumpărătorii.

Citește mai mult