Cultură

Jurnalistul român Florin Bălănescu și-a lansat la Chișinău cartea „Gânduri risipite”

A îndrăgit Basarabia și locurile pitorești, oamenii simpli de la țară, cunoaște și prețuiește oamenii de cultură pe care-i consideră făclii ale neamului. Vorbim despre Florin Bălănescu de la Iași, cunoscut om de radio, care a ales să lanseze printre prieteni la Chișinău, la Biblioteca „Onisifor Ghibu", cartea „Gânduri risipite”.

Facebook.com: Mihai Poiata
Sursa: Facebook.com: Mihai Poiata

Sub semnul prieteniei și respectului dintre oamenii de artă, scriitori, jurnaliști și cititori, s-a desfășurat întâlnirea cu distinsul om de radio din Iași - Florin Bălănescu.

Aici mă simt acasă. Aici este duhul care plutește peste gândurile mele risipite. De asta se numește așa cartea. Am rara bucurie a întâlnirii cu mine însumi, o stare de fericire care mă cuprinde numai la Chișinău și în Basarabia”, a declarat Florin Bălănescu.

O carte, mai întâi de toate, este monologul extras din gândul unui autor. Iată că Florin Bălănescu vine cu aceste „Gânduri risipite”, dar, de fapt, ele sunt unite grămăjoară”, a spus Vitalie Răileanu, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Un suflet dăltuit în muzică, o statuie vie dintr-o arhitectură sonoră - așa o caracterizează Florin Bălănescu în carte pe Maria Mocanu.

Am și fost în emisiunile lui și nu o dată. Această carte are eseuri despre Basarabia, eseuri despre interpreții de aici. El este fixat mai mult pe muzica folc. Are multe eseuri cu Iurie Sadovinc. Au fost și buni prieteni”, afirmă Artista Poporului, Maria Mocanu.

Jurnalistele Alina Chiriac-Ivașcu, Zinaida Izbaș și Angela Aramă s-au referit la dragostea lui Florin Bălănescu pentru oamenii de la noi, iar scriitorul Vitalie Ciobanu consideră că Florin Bălănescu este un distins om al scrisului - erudit și subtil.

Un bun observator al realităților românești de o parte și alta a Prutului. E un mare iubitor al Basarabiei. A îndrăgit acest tărâm, probabil, dintr-o nevoie sufletească de a-și întregi ființa prin cunoașterea unor locuri și a unor oameni trecuți prin suferințe, poate mai grele, din cauza unei istorii crunte”, a menționat scriitorul Vitalie Ciobanu.

Am vizitat Basarabia în lung și în lat. Mie îmi e drag țăranul, omul simplu. Dacă să ne referim la cei care fac cultură, ei sunt făcliile care luminează existențele și drumurile celorlalți. Mai mult ca la noi, aici e nevoie de oameni de cultură. Ei au tras Basarabia după ei până la punctul unde a ajuns astăzi. Amintiți-va unde erați în 1989”, a spus Florin Bălănescu.

Bucuria întâlnirii a fost exprimată și prin momente muzicale inedite.

Florin Bălănescu lucrează acum la două volume de interviuri realizate de-a lungul anilor la Radio Iași. Printre intervievați sunt țărani și oameni de cultură din Republica Moldova.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult