Război în Orientul Mijlociu// O ucraineancă, despre viața la granița Israelului cu Libanul: „Avioanele de luptă parcă nu mai aterizează”
Israelienii sunt îngrijorați de situația din regiune, dar întreprind toate măsurile de precauție și urmează recomandările Serviciului de securitate internă. Acum, civilii care locuiesc la granița cu Libanul sunt îndemnați să nu-și părăsească locuințele, dacă nu există necesitate stringentă. Instituțiile de învățământ, chiar și cele specializate, nu funcționează. Katerina Sencenko, refugiată din Ucraina în Israel, locuiește într-un orășel aflat la 11 kilometri de Liban. Potrivit ei, localnicii se obișnuiesc cu intensitatea ostilităților și învață să calculeze timpul necesar pentru a se adăposti într-un loc sigur.
Katerina mărturisește că nu mai era surprinsă de priveliștea de la fereastră. Sirene nu s-au auzit, înseamnă că este sigur să te afli în casă și nu este nevoie să fugi să te adăpostești. Avertizările sonore în Israel sunt declanșate doar în caz de pericol imediat într-o zonă populată. Pericolul rachetelor este monitorizat prin intermediul unei aplicații mobile, iar Serviciul de securitate al frontului intern trimite avertismente periodice.
„Cu toții suntem foarte atenți la ceea ce ni se recomandă, la ceea ce ni se spune. Așa că, în ultima vreme, am fost sfătuiți să stăm în interior, în zone protejate. Cu toții lucrăm de acasă. O mare parte a populației are spații protejate chiar în apartamentele lor, în casele lor. Și unde locuiesc eu este o cameră de adăpost blindată, se numește mamad. Am amenajat un dormitor în ea. Atunci când se întâmplă un atac cu rachete, uneori ne întoarcem pe partea cealaltă și dormim. Poate părea destul de ușor, dar este totuși dificil din punct de vedere moral. Sistemul de înștiințare a cetățenilor, este astfel conceput încât dacă nu zboară spre noi, chiar dacă zboară undeva aici, dar sistemul calculează că sigur nu este pe oraș, atunci nu este pornită sirena tocmai pentru a nu deranja permanent locuitorii. Pentru că dacă s-ar înregistra toate interceptările, tot ce zboară aici, atunci nu am mai ieși din adăposturile noastre, probabil. Adică, ar fi și mai multă panică și îngrijorare decât este acum”, a povestit Katerina Sencenko.
Oamenii fac față stresului și panicii în mod diferit. Mulți oameni sunt liniștiți de siguranța apărării aeriene împotriva rachetelor. Sunetul apărării aeriene este adesea înlocuit de zgomotul motoarelor de avion.
„Noi locuim la 11 kilometri de Liban, granița dintre Liban și Israel este un munte. Deci nu vedem Libanul în sine. Vedem muntele în spatele căruia este Libanul. Din cauza apropierii noastre de Liban, auzim constant activitatea avioanelor de luptă israeliene. Pentru că războiul cu Libanul a intrat într-o fază foarte activă, în aceste zile am avut impresia că avioanele de luptă israeliene nu mai aterizează. Unul zbura, făcea o misiune, se întorcea, zbura următorul”, a mai spus Katerina.
Potrivit ei, printr-o aplicație cetățenii pot calcula cât timp au la dispoziție pentru a se adăposti, iar acest lucru le permite oamenilor să câștige câteva secunde în plus.
„Puteți urmări orice așezare în Israel și să știți unde este alarma acum. Noi când ne dăm seama că, de exemplu, în Sholom, este ca o mică sirenă, și după aceea apare mai aproape, și mai aproape, ne dăm seama că acest obiect se mișcă spre noi. Probabil că vom avea o sirenă chiar acum. Și asta ne permite să reacționăm chiar și un pic mai devreme. Există un calcul al timpului necesar pentru a ajunge la o instalație securizată. Din cauza proximității noastre față de Liban, ne lasă mai puțin de 15 secunde”, a mai relatat ucraineanca.
Amintim că Iranul a lansat marți seară 180 de rachete asupra Israelului. Sirenele au sunat în toată țara, inclusiv în Tel Aviv și Ierusalim, unde s-au auzit explozii puternice. Au fost raportate lovituri în centrul Israelului, Negev și regiunea Sharon.