MAE de la București și-a exprimat „preocuparea puternică față de ingerințele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federația Rusă” în alegerile din R. Moldova
Ministerul român al Afacerilor Externe a salutat atașamentul moldovenilor față de viitorul european, democratic al țării, „în ciuda provocărilor” coordonate de „vectori din Federația Rusă”. Într-un comunicat de presă, MAE de la București și-a exprimat „preocuparea puternică față de ingerințele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federația Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor”.
„Aceste interferențe de o anvergură, complexitate și toxicitate fără precedent au vizat compromiterea integrității alegerilor, subminarea democrației, propagarea de teorii anti-democratice și anti-europene, precum și influențarea nemijlocită și prin mijloace ilegale a alegătorilor. Informațiile expuse în ultimele zile de autoritățile de resort din Republica Moldova au devoalat amploarea fără precedent a acestor fenomene, susținute cu resurse financiare considerabile”, se arată în comunicatul de presă dat publicității, luni seară, de MAE.
Instituția citată consideră că democrația, aspirația firească spre libertate, stabilitate și prosperitate, „vor prevala întotdeauna, inclusiv împotriva obstacolelor și piedicilor ridicate artificial”.
„Votul din 20 octombrie din Republica Moldova a arătat aceste evidențe”, susține MAE, considerând că în continuare este „datoria tuturor partenerilor din comunitatea democratică internațională de a continua sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv în ce privește combaterea acțiunilor externe menite să submineze procese democratice esențiale, precum exercitarea votului”.
„România va continua investiția de energie și expertiză pentru susținerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european, precum și pentru consolidarea rezilienței în fața ingerințelor Federației Ruse”, a conchis MAE.
Și Comisia Europeană a denunțat un „amestec fără precedent al Rusiei” în referendumul și alegerile din Republica Moldova.
„Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui amestec și al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (...) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferință de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.
CITEȘTE ȘI:
Reacțiile liderilor europeni la rezultatele referendumului din R. Moldova