Internațional

Laureații Premiului Saharov 2024: María Corina Machado și Edmundo González

Premiul Saharov, cea mai înaltă distincție a Uniunii Europene pentru drepturile omului, a fost decernat joi Maríei Corina Machado și lui Edmundo González Urrutia, lider și, respectiv, candidat al opoziției venezuelene la alegerile prezidențiale din iulie, informează Parlamentul European.

EFE
Sursa: EFE

Aceștia au fost recompensați pentru că „reprezintă poporul venezuelean care luptă pentru restabilirea libertății și democrației”.

Câștigătorii au fost anunțați de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după o reuniune a liderilor grupurilor politice.

„Premiul Saharov pentru libertatea de gândire din 2024 este acordat Maríei Corina Machado și președintelui ales, Edmundo González Urrutia, pentru lupta lor curajoasă de a restabili libertatea și democrația în Venezuela. În încercarea de a asigura o tranziție corectă, liberă și pașnică a puterii, ei au susținut fără frică valorile pe care milioane de venezueleni și Parlamentul European le prețuiesc atât de mult: justiția, democrația și statul de drept. Parlamentul European este alături de poporul venezuelean și de María Corina Machado și președintele ales, Edmundo González Urrutia, în lupta lor pentru viitorul democratic al acestei țări. Premiul Saharov le aparține.”

Venezuela a organizat alegeri prezidențiale în iulie, iar opoziția a publicat numărătoarea voturilor care, potrivit acesteia, arăta că González a obținut o victorie răsunătoare. Comisia electorală națională l-a declarat însă câștigător pe președintele în exercițiu Nicolas Maduro. María Corina Machado se ascunde în continuare, în timp ce Edmundo González Urrutia a fugit în Spania, acolo unde i-a fost acordat azil politic pe 7 septembrie.

Premiul Saharov poartă numele fizicianului sovietic și disidentului politic Andrei Saharov. Acest premiu este cea mai înaltă distincție pentru drepturile omului din partea UE. Fondat în 1988, acesta este acordat în fiecare an de Parlament persoanelor sau organizațiilor care se remarcă prin activitatea lor în următoarele domenii: apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale, în special libertatea de exprimare, protejarea drepturilor minorităților, respectarea dreptului internațional, dezvoltarea democrației și apărarea statului de drept.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult