Echipamente în valoare de peste 280 de mii de euro donate de Cehia pentru salvatorii moldoveni
Salvatorii IGSU își pot desfășura munca mai bine datorită unor echipamente donate de Serviciul de Stat de Salvatori și Pompieri din Cehia. Ministrul Afacerilor Europene de la Praga, Martin Dvorak, a asistat la prezentarea echipamentului. Donația a fost asigurată datorită proiectului „Îmbunătățirea pregătirii și competenței salvatorilor și pompierilor moldoveni".
Donația cuprinde bărci cu motor, căști de salvare, mănuși pentru misiuni în apă și pe suprafețe înghețate, saci de aruncare cu frânghie plutitoare și curele, costume și cizme pentru scafandrieri, veste de salvare și alte accesorii utile salvatorilor, și are valoarea totală de peste 280 de mii de euro.
„Acest echipament va fi utilizat la salvarea vieților omenești. Salvatorul se echipează, el va fi protejat de mediul exterior, de condițiile nefavorabile, apă rece, pojghiță de gheață și altele. E important să intervenim să salvăm vieți omenești prompt și calitativ”, a declarat șeful serviciului „Scafandri”, Sergiu Pascaru.
Donația este parte a unui proiect cu valoarea de 378 de mii de euro, organizat în două etape. Prima etapă a fost instruirea salvatorilor moldoveni în Cehia.
„Colegii mei au mers în Cehia și au făcut instruiri acolo, fiind ghidați de instructori din Cehia și în etapa a doua au venit instructori din Cehia în Republica Moldova, atunci când au fost livrate și echipamentele. Am făcut instruiri și pe ape stătătoare și pe ape curgătoare, pe râuri”, a declarat șeful IGSU, Alexandru Oprea.
Conducerea IGSU a prezentat joi tehnica donată și a adus mulțumiri ministrului Afacerilor Europene de la Praga, Martin Dvorak, și Guvernului ceh pentru achiziționarea tehnicii și asistența acordată în procesul instruirii efectivului Inspectoratului. Astfel, instituția își propune să se alinieze la standardele europene și să-și consolideze capacitățile operaționale.