LIVE TEXT // Maia Sandu câștigă un nou mandat de președinte, conform rezultatelor preliminare
Republica Moldova își alege președintele pentru următorii patru ani. În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale participă candidata PAS, Maia Sandu și candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo. Prezența la urne este mai mare decât în primul tur.
Rezultate preliminare // Maia Sandu câștigă în al doilea tur de scrutin
După procesarea a 99,5% din procesele-verbale, candidata PAS, Maia Sandu, câștigă în turul doi de scrutin cu peste 55 la sută din voturi. Contracandidatul său, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo obține sub 45%, conform datelor preliminare.
Maia Sandu: Moldova, ești învingătoare!
După publicarea rezultatelor preliminare, Maia Sandu a ieșit în fața presei cu o declarație. Ea a menționat că moldovenii au salvat Moldova, oferind o lecție de democrație demnă de manualele de istorie.
În alegerea noastră pentru un viitor demn, nu a pierdut nimeni. Libertatea, adevărul și dreptatea au învins. Moldova a reușit să-și arate voința și puterea prin votul fiecăruia dintre noi. Am dovedit că, uniți, reușim să învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze. Dragi moldoveni, vă mulțumesc că ați ieșit la vot, indiferent de opțiunea voastră. Asta înseamnă că în sufletele voastre purtați dragostea de țară”, a spus Maia Sandu.
În mod special, ea a mulțumit diasporei, care a fost „uimitoare”. Totodată, Maia Sandu s-a adresat și vorbitorilor de limbă rusă, în limba lor, menționând că a auzit vocea tuturor alegătorilor - celor care au votat pentru ea și a celor care au votat pentru Alexandr Stoianoglo - și a promis că va fi președintele tuturor.
La finalul declarației, a acceptat să răspundă la doar două întrebări ale jurnaliștilor, motivând că nu mai are voce.
„În acest scrutin am văzut vulnerabilitățile proceselor democratice din Republica Moldova și prioritatea noastră acum este să le eliminăm. Cea mai importantă reformă este reforma justiției și lupta împotriva corupție și este clar că viteza cu care am mers până acum pe aceste reforme nu este suficientă. Este clar că trebuie să schimbăm abordarea, să avem o discuție largă în societate și să venim cu măsuri care să dea rezultate mult mai repede pentru că trebuie să avem pregătită țara pentru alegerile parlamentare din anul viitor. Dincolo de asta, trebuie să ne consolidăm democrația”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a menționat că în continuare, va merge să discute cu cetățenii, inclusiv cu cei care sunt nemulțumiți de felul cum merg lucrurile în țară. „O să discutăm în continuare și o să îmbunătățim actul guvernării așa încât lucrurile să fie mai bine de acum încolo”*, a mai spus Maia Sandu.
Până la această oră, după prelucrarea a peste 98 de procente din procesele verbale, Maia Sandu a acumulat 54,64%, iar Alexandr Stoianoglo - 45,36%.
R. Moldova a ales: rezultatele preliminare după prelucrarea a 100% din procese verbale
Conform rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), după prelucrarea a tuturor proceselor verbale din țară, Alexandr Stoianoglo a acumulat 51,19%, iar Maia Sandu - 48,81%.
De menționat că, potrivit datelor afișate de CEC, Alexandr Stoianoglo învinge în raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Soroca, Florești, Rîșcani, Glodeni, Sîngerei, Șoldănești, Cahul și autonomia găgăuză.
În același timp, Maia Sandu câștigă detașat în raionale Rezina, Orhei, Ștefan Vodă, Cantemir, Cimișlia, Căușeni, Leova, Anenii Noi, Hîncești, Ialoveni, Strășeni, Nisporeni, Călărași, Ungheni.
Amintim că în unele secții de votare din străinătate votul continuă, iar în Statele Unite ale Americii și Canada concetățenii noștri vor vota până luni, ora 07:00, ora Moldovei.
Vezi AICI cum s-a desfășurat procesul de votare.
După publicarea rezultatelor preliminare, Alexandr Stoianoglo îndeamnă la calm
După ce Comisia Electorală Centrală a început să publice rezultatele preliminare ale turului II al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo a chemat populația la calm, indiferent de cifrele afișate.
„Votul fiecăruia merită respect, iar democrația înseamnă, în primul rând - maturitate în fața rezultatului. Sper sincer ca de acum înainte să punem capăt urii și dezbinării care ne-au fost impuse. Chem fiecare cetățean să privească dincolo de interese înguste, iar mass-media și ONG-urile afiliate puterii să-și regăsească vocația de a informa obiectiv societatea, renunțând la manipularea, isterizarea și dezbinarea artificială a societății. Mă adresez, de asemenea, corpului diplomatic, acreditat la Chișinău, să trateze cu maximă prudență, obiectivitate și echilibru această etapă sensibilă. Moldova are nevoie de pace, nu de tensiuni artificiale”, a scris Stoianoglo pe pagina sa de Facebook.
CEC: Până la ora 22:00 s-au prezentat la votare 1 690 911 alegători de alegători, ceea ce constituie peste 54%
La ora 21:00, toate secțiile de votare din țară s-au închis. Secțiile de votare din Moscova, Tel Aviv, Brașov, Constanța și Kaiserslautern (Germania) și-au prelungit activitatea cu o oră din cauza numărului mare de alegători.
Informația centralizată arată că la secțiile de votare, până la ora 22:00 s-au prezentat la votare 1 690 911 alegători de alegători, ceea ce constituie peste 54%.
Reieșind din aceste date și în conformitate cu prevederile Codului electoral, care stabilește o prezență obligatorie nu mai puțin de 1/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova poate fi declarat valabil.
Buletinele de vot provenite urmare a exercitării votului prin corespondență vor fi deschise abia după închiderea tuturor secțiilor de votare din țările gazdă.
Conform datelor furnizate din teritoriu, au fost înregistrate peste 3 500 de vizite ale observatorilor în secțiile de votare din țară și din străinătate.
În conformitate cu prevederile legislației electorale, birourile electorale ale secțiilor de votare vor transmite consiliilor electorale de circumscripție documentele și materialele electorale, nu mai târziu de 18 ore după anunțarea închiderii secției de votare.
La rândul lor, consiliile electorale de circumscripție vor prezenta Comisiei Electorale Centrale procesele-verbale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor, documentele și materialele electorale în termen de 48 de ore după închiderea secțiilor de votare.
Rezultatele finale ale acestui scrutin vor fi prezentate luni, 4 noiembrie 2024, în cadrul unui briefing de presă de la ora 10:00.
Cele trei secții din Varnița și-au reluat activitatea
Votarea la cele trei secții din Varnița a fost reluată, anunță Zona de Securitate. Potrivit sursei, secțiile de votare vor fi deschise în regiune până la ora 23:00.
Maia Sandu îndeamnă lucrătorii din secțiile de votare să numere corect voturile, indiferent de candidatul pe care îl reprezintă
Maia Sandu, care candidează din partea PAS pentru un nou mandat în funcția de președinte, a adresat un apel către toți lucrătorii din secțiile de votare. Aceasta i-a îndemnat să numere „corect” voturile, indiferent de candidatul pe care aceștia îl reprezintă. În același timp, Sandu a transmis mulțumiri moldovenilor, atât celor din țară, cât și celor din diaspora, pentru participarea la vot.
„Le mulțumesc tuturor oamenilor care au participat la vot din toate localitățile din țară. Le mulțumesc în special chișinăuienilor, care au participat în număr mare astăzi la vot. Le mulțumesc și tinerilor care au stabilit un record de participare la vot astăzi. Le mulțumesc cetățenilor noștri din afara țării care au dat dovadă de o mobilizare excepțională. În multe secții de vot din afara țării continuă procesul de votare. Vă îndemn să mergeți la vot, dacă încă nu ați reușit. Fac un apel către toți lucrătorii din secțiile de votare, indiferent de candidatul pe care îl reprezintă să fie atenți și să numere corect voturile cetățenilor”.
Stoianoglo: Începe numărarea voturilor – momentul adevărului
Imediat după ce a fost stopat procesul de votare în țară, Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor la alegerile prezidențiale a mulțumit tuturor alegătorilor, menționând că „fiecare vot capătă greutate și definește direcția țării de mai departe”.
„Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare alegere, energie, implicare și încredere investită în acest proces democratic. Fiecare alegător care a intrat în cabina de votare a scris un capitol în istoria acestei țări. Începe numărarea voturilor, fiecare vot capătă greutate și definește direcția noastră de mai departe”, a spus Alexandr Stoianoglo.
Stoianologlo a mai precizat că prezența masivă la urne e o dovadă că Republica Moldova nu e doar un punct pe hartă, ci un popor responsabil și conștient de viitorul său.
Stop vot în Republica Moldova!
Toate secțiile de votare in țară s-au închis. Până la ora 21:00 prezența la vot a constituit 54,08% dintre alegători.
Procesul de votare continuă în diaspora, în Europa de Vest, Canada și SUA.
„Diaspora scrie istorie!”: Peste 300.000 de moldoveni din afara țării au votat, stabilind un nou record
Peste 300.000 de moldoveni din afara țării au votat, până la ora 20:00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, stabilind un nou record. Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a transmis un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare. Oficialul a apreciat mobilizarea cetățenilor din afara țării și i-a încurajat pe cei care nu au reușit încă să voteze să meargă la urne.
„Diaspora scrie istorie! (…) Mulțumim, dragi cetățeni din diaspora! Mai avem câteva ore, ieșim la vot!”.
Precizăm că secțiile de votare se vor închide la ora 21:00. Până la această oră, și-au exercitat dreptul la vot aproape 1 milion 660 de mii de cetățeni cu drept de vot.
Peste 1 milion 600 de mii de moldoveni au votat, până la ora 18:00. Câte incidente electorale au fost raportate
Peste 1 606 000 de alegători au votat, până la ora 18:00, ceea ce înseamnă 52,30% din numărul total de alegători înregistrați în listele electorale de bază. Pentru comparație, în primul tur de scrutin, pe 20 octombrie 2024, până la ora 19:00, a fost înregistrată o rată de participare de 48,7%.
În țară, circumscripția cu cea mai înaltă prezență la vot este Dondușeni, iar cu cea mai joasă prezență la vot - Cantemir. În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot peste 53% dintre alegători. În mun. Bălți s-a înregistrat o participare la votare de circa 50%, iar în UTA Găgăuzia – peste 49%.
În secțiile de votare deschise în străinătate au votat peste 275 de mii de alegători.
Între timp, oamenii legii anunță că au înregistrat, până la ora 19:00, 191 de incidente electorale, între ele coruperea alegătorilor, transportarea organizată a alegătorilor, ștampila sau buletinul de vot – deteriorate.
Numărul alertelor cu bombă – în creștere
Numărul alertelor cu bombă crește. În diaspora, 6 secții de votare au fost ținta alertelor false, inclusiv două din România. Președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat că procesul de votare la secția din Liverpool nu poate fi prelungit. Secția de vot ar putea să-și continue activitatea la Manchester.
Între timp, alertele false cu bombă au fost raportate și la secțiile de votare de la Varnița, deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului. Zona de Securitate a publicat video cum, din una din secțiile de votare din această regiune, sub supravegherea poliției, a fost scoasă o urnă de vot. Sursa scrie că acest lucru a fost făcut pentru a preveni deteriorarea buletinelor de vot.
Sandu, mesaj pentru diaspora, după alertele false cu bombă: „Hoților le este frică de voi. Nu vă fie frică. Continuați să mergeți la vot”
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de președinte a adresat un mesaj cetățenilor din diaspora, după ce mai multe secții de votare din diaspora au fost vizate de alerte false cu bombă. Maia Sandu îndeamnă moldovenii să continue să meargă la vot cu curaj. „Hoților le este frică de voi”, a transmis ea într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare.
„Dragi moldoveni din diasporă, vă mulțumim pentru mobilizarea excepțională! Sunteți o forță extraordinară! Hoților le este frică de voi, de aceea au pus la cale, în câteva secții de votare, alerte false cu bombă. Nu vă fie frică. Continuați să mergeți la vot. Fiecare vot cinstit salvează Moldova!”.
Precizăm că cel puțin 4 secții de votare de peste hotare au fost vizate de alerte false cu bombă. Într-o reacție, MAE a declarat că alarmele au avut menirea doar să oprească procesul de votare.
Până la această oră, peste 274 de mii de cetățeni moldoveni stabiliți în străinătate s-au prezentat la urne, depășind numărul de votanți din diaspora înregistrat la alegerile din 2020, când a fost stabilit un record.
Prim-ministrul Dorin Recean: „Guvernul este pregătit pentru încercări de destabilizare”
Guvernul este pregătit să facă față încercărilor de destabilizare și colaborează strâns cu autoritățile din fiecare țară unde există secții de votare pentru siguranța votului și a alegătorilor, a declarat prim-ministrul Dorin Recea într-o postare pe rețelele de socializare, după ce în câteva secții de votare din străinătate au fost anunțate alerte false cu bombă.
„După cum am și prevăzut, atacurile continuă. Hoților le este frică de voi, de aceea au pus la cale, în câteva secții de votare din străinătate, alerte false cu bombă.
Totodată premierul a mulțumit alegătorilor din diaspora pentru mobilizare. „Fiecare vot contează. Vă mulțumim pentru mobilizarea excepțională și continuați să votați!”, a menționat Recean.
Podul de legătură Rîbnița-Rezina – din nou blocat. Poliția a fost sesizată că acesta ar fi minat
IGP anunță că, cu puțin timp în urmă, a parvenit un apel telefonic la 112, prin care Poliția a fost anunțată că podul de legătură Rîbnița-Rezina este minat. Se întâmplă la scurt timp după ce circulația pe pod a fost reluată, fiind efectuate verificări după ce un bărbat cu o cutie suspectă a refuzat să prezinte conținutul acesteia.
„Calificăm aceste acțiuni drept provocări în adresa instituțiilor statului, pentru a fi acuzate de îngrădirea deplasării cetățenilor pentru a-și exercita dreptul la vot”. Oamenii legii precizează că sunt obligați să reacționeze conform protocoalelor pentru a exclude orice risc la securitatea cetățenilor.
„Îi îndemnăm pe cei care intenționat provoacă instituțiile statului - să se abțină de la astfel de gesturi și să permită desfășurarea corectă a scrutinului electoral, exercitarea dreptului la vot a fiecărui cetățean și evitarea inutilă de consum a resurselor”.
Rata de participare la vot a depășit 50% către ora 18.00
Până la ora 18:00 și-au exprimat dreptul de vot aproximativ 1.543530 cetățeni, ceea ce înseamnă peste 50% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. În străinătate, au votat până la această oră peste 264 de mii de alegători. Pentru comparație, în cadrul turului I de scrutin la alegerile prezidențiale, către ora 18:00, prezența la vot era puțin peste 45%.
Rata de participare este cu aproape cinci puncte procentuale mai mare față de prezența la vot din primul tur de scrutin din 20 octombrie, și cu aproximativ unu la sută față de turul doi al prezidențialelor din 2020. Și prezența la vot a locuitorilor din regiunea transnistreană este cea mai mare din ultimii 4 ani. Până la această oră au votat peste 23 de mii de alegători din stânga Nistrului, depășind semnificativ prezența din primul tur de scrutin.
Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, cei mai activi alegători sunt, ca de obicei, persoanele în etate. Cei cu vârsta între 66 și 75 de ani au votat în proporție de peste 75 la sută, iar cei cu vârsta cuprinsă între 56 și 65 de ani - aproape 70%. Pe de altă parte, până la această oră la votare au participat mai puțin de 45 la sută dintre alegătorii de până la 45 de ani.
Cea mai mare rată de participare la vot se atestă în municipiul Chișinău. Până la ora 18.00 au votat peste jumătate dintre chișinăuienii cu drept de vot, adică aproximativ 340 de mii de persoane.
După capitală, urmează raioanele Dondușeni, Taraclia, Ocnița, municipiul Bălți și UTA Găgăuzia. La polul opus este raionul Cantemir, unde mai puțin de 37% dintre alegători au participat la urne
Alerte false la 4 secții de votare din străinătate
MAE anunță că, cu puțin timp în urmă, autoritățile din Frankfurt, Germania și Liverpool, Northampton, Marea Britanie au fost alertate că unele secții de votare sunt minate.
„Serviciile specializate din statele respective au pus în aplicare protocoalele pentru situații de alertă și deja au finalizat controlul antiteror anunțând că alarmele respective au fost false”, anunță MAE. Instituția susține că alarmele au avut menirea doar să oprească procesul de votare.
Precizăm că autoritățile de la Chișinău au anunțat anterior că secțiile de votare din mai multe țări europene ar putea fi vizate de Moscova, în această zi, inclusiv prin alerte false cu bombă.
Buletinele de vot, epuizate la o secție de votare din Emiratele Arabe Unite. Câți moldoveni au reușit să voteze
Cele 500 de buletine de vot distribuite la secția de votare nr. 38/24 din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, au fost epuizate la ora 18.55 (ora locală). Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Contactată pentru un comentariu, Rodica Sîrbu, purtătoarea de cuvânt CEC, a declarat pentru Teleradio-Moldova că secția de votare s-a închis, după epuizarea buletinelor de vot.
Precizăm că, în primul tur de scrutin și la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, la această secție au votat 277 de alegători.
Primele secții de votare din diaspora și-au închis ușile
Secțiile de votare deschise pentru moldovenii din Japonia și China și-au închis ușile, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC) în conferința de presă de la ora 16:00. În total, în cele două țări și-au exprimat dreptul la vot 127 de cetățeni moldoveni. Între timp, primele secții de votare din Statele Unite ale Americii s-au deschis „fără impedimente”. Autoritatea electorală anunță că diaspora votează, și la acest scrutin, masiv. Astfel, până aproape de ora 16:00, peste 200 de mii de moldoveni aflați în străinătate și-au exprimat dreptul la vot.
„Procesul electoral este în desfășurare, votul continuă în toate secțiile de votare din țară și de peste hotare, unde conaționalii își exercită dreptul la vot. Urmărim cu toții imaginile foto și video distribuite pe rețelele de socializare cu moldovenii de peste hotare. Ne bucură această mobilizare a moldovenilor, având în vedere că unii dintre acești au de calatori distanțe lungi”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.
CEC a informat că a tipărit și expediat câte 5 mii de buletine de vot în secțiile de votare din străinătate. În unele secții, fluxul de alegători se menține ridicat. Autoritatea electorală a îndemnat moldovenii, în acest context, să meargă la cea mai apropiată secție de votare, pentru a-și exprima dreptul la vot.
Cazuri de corupere a cetățenilor, în Republica Moldova
Autoritățile au intervenit în 18 cazuri de corupere electorală, pe parcursul zilei de azi, a precizat CEC. În 2 cazuri au fost întocmite procese verbale pentru corupere pasivă. Oamenii legii investighează cazurile.
În total, până la această oră, au fost documentate 126 de incidente, între ele fotografierea sau deteriorarea buletinului de vot și transportarea organizată a alegătorilor.
În total, până la ora 16:00, au votat 1 milion 285 de mii de alegători, adică peste 43% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale de bază. Comparativ, în primul tur al alegerilor până la această oră votaseră 39.4% din cetățeni. Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00.
Un nou fenomen la secțiile de votare, semnalat de Promo-LEX: Persoane care înregistrează prezența la secțiile de votare
Șeful Misiunii de observatori din partea Promo-LEX, Nicolae Panfil a declarat că au fost semnalate 22 astfel de cazuri. Nicolae Panfil a precizat că în spațiul public sunt expediate imagini cu oameni care stau la intrarea în secțiile de votare sau filmează alegătorii care intră. Potrivit lui, nu este clar deocamdată scopul acestor acțiuni.
„Prezența acestor persoane poate indica asupra unor încercări de a intimida alegătorii, în sensul în care informația ar putea fi utilizată ulterior pentru a identifica persoane, sau este o informație care se colectează pentru a verificat prezența la vot în contextul în care au fost discuții că în diasporă nu ar fi fost atât de mulți cetățeni prezenți. Acest lucru este îngrijorător pentru că nu știm care este scopul persoanelor care se află în adiacentul secțiilor de votare și cum ar putea fi utilizate ulterior aceste înregistrări”, a declarat șeful misiunii de observatori Promo-LEX, Nicolae Panfil.
O altă încălcare semnalată de Promo-LEX ține de transportarea organizată a alegătorilor. Spre exemplu, în Istanbul, doi alegători, care așteptau în rând să voteze, discutau despre recompensele financiare. „Se întrebau dacă vor primi și astăzi bani. Ar fi fost menționată suma de 100 de dolari pentru un vot. Din discuția care a fost auzită, se pare că banii au fost confiscați la vamă”, a declarat Panfil.
Acesta a precizat că în total au fost documentate cinci astfel de tentative sau situații privind influențarea votului prin corupere electorală.
În total, de la deschiderea secțiilor de votare, observatorii Promo-LEX au confirmat 544 de incidente. Cele mai multe țin de agitația electorală, prezența materialelor de publicitate în preajma secțiilor de votare, încălcarea secretului votului, transportarea organizată ale alegătorilor.
Circulația pe podul Rîbnița-Rezina, sistată din cauza unei persoane care are un pachet suspect
Circulația pe podul de legătură Rîbnița-Rezina este sistată, pe motiv că în fluxul de oameni se află o persoană care nu colaborează cu poliția și deține o cutie suspectă, refuzând să dezvăluie conținutul acesteia.
Potrivit poliției, paza perimetrului este asigurată, iar serviciile specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției documentează cazul și verifică circumstanțele.
„Imediat ce cazul va fi documentat conform protocoalelor, iar pericolul pentru siguranța cetățenilor va fi exclus, traficul în zonă își va relua activitatea”, se arată în comunicatul IGP.
Presa din stânga Nistrului semnalase anterior că circulația pe pod a fost sistată, iar zeci de automobile, în care se deplasează cei care vor să voteze, staționează pe pod.
Moldovenii, aduși organizat la secțiile de votare deschise în țară și peste hotare? Apelul CEC și al Poliției
Autoritățile din Republica Moldova investighează cazuri de transport organizat al alegătorilor, atât pe teritoriul național, cât și din străinătate, în special din Rusia către Belarus, Azerbaidjan și Turcia, cu scopul de a influența prezența la vot. Inspectoratul General al Poliției și Comisia Electorală Centrală (CEC) au semnalat aceste nereguli, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu grupuri de moldoveni aduși organizat la secțiile de votare. Cetățenii sunt îndemnați să raporteze astfel de cazuri la serviciul de urgență 112, măsură destinată protejării integrității procesului electoral și asigurării unui vot liber și neinfluențat.
„Autoritățile au indicii rezonabile de transportare organizată pe cale terestră și aeriană spre secțiile de votare din Rusia, Belarus, Azerbaidjan și Turcia. De asemenea, sunt semnalate încălcări și pe teritoriul național. Funcționarii electorali au fost instruiți să fixeze și să documenteze toate cazurile de încălcare a legislației electorale. Comisia colaborează cu organele de resort, cazurile vor fi analizate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, precizează CEC.
IGP anunță că verifică probe care sugerează transporturi aeriene organizate din Rusia spre Belarus, Azerbaidjan și Turcia, cu scopul de a influența prezența la vot. Cetățenii care observă astfel de nereguli sunt încurajați să le raporteze prin intermediul serviciului național de urgență 112.
„Măsurile sunt luate pentru a proteja integritatea procesului electoral și pentru asigurarea că votul fiecărui cetățean este exprimat în mod liber, fără presiuni sau influențe nejustificate”, anunță IGP.
De menționat că transportarea organizată a alegătorilor spre secția de votare în ziua votării, în scopul determinării acestora de a-și exercita drepturile electorale, este sancționată cu amendă de la 3 mii la 6 mii lei pentru persoanele fizice și de la 9 mii lei la 15 mii lei pentru persoanele juridice, cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
Igor Grosu: Mesajul este unul foarte simplu nu ne relaxăm, ne mobilizăm și ieșim la vot
Președintele Legislativului, Igor Grosu, și-a exprimat dreptul la vot. Spekearul a precizat că a votat pentru viitorul Republicii Moldova, familiilor moldovenilor din țară, pace, prosperitate și un viitor european. Grosu a declarat că astăzi mai mult ca niciodată trebuie să fim uniți și a îndemnat cetățenii moldoveni din țară și din diaspora să se mobilizeze și să iasă la vot.
„Vin cu un îndemn către toți moldovenii și urmărim cu atenție deși avem o mobilizare buă vedem că grupările criminale organizate nu se opresc, avioane charter vedem cazul Belarus și Turcia. Asta vorbește despre faptul că sunt alocate resurse enorme care depășesc probabil imaginația noastră . Mesajul este unul foarte simplu nu ne relaxăm, ne mobilizăm și cei de acasă și cei de peste hotare. Mă adresez celor de la Cahul, Leova, Cantemir, Anenii Noi, Nisporeni să ne mobilizăm la vot. Este un deja vu că câțiva ani în urmă regimul separatist care nu are nicio treabă cu procesele democratice din R. Moldova, mai ales cel european se vede și avem dovezi că podul este plin. Oamenii manipulați, forțați, șantajați și corupți sunt înmânați la vot pe malul drept. De aceea noi trebuie să ne mobilizăm și de peste hotare pentru a vota”, a declarat președintele Parlamentului.
Igor Grosu a menționat că organele de drept vor documenta toate cazurile de corupere și transportare a alegătorilor, în special din zona
CEC: Cea mai slabă prezență la vot se atestă în rândul tinerilor
Circa 30% dintre alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 13:00. Cea mai slabă prezență la vot se înregistrează în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani. În acest context, președinta CEC a făcut apel către aceștia să participe la alegeri.
„Îndemnăm cei 126 de tineri care astăzi fac 18 ani, să marcheze frumos evenimentul, prin participarea la alegeri. Apelul este și pentru cei 1608, care au împlinit 18 ani în perioada dintre turul I și II de scrutin”, a menționat Caraman.
Conform datelor prezentate de CEC, în topul prezenței la urne se află circumscripțiile din Dondușeni, Rezina, Șoldănești, cu peste 28%, în Chișinău de asemenea se atestă o participare de 28 la sută, la Bălți- 25%, iar în Găgăuzia au participat 27% din alegătorii înscriși în liste. În cele 30 de secții deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului au votat peste 13 mii de alegători.
În secțiile de vot din diaspora, cea mai înaltă prezență se constată în cele două secții din Moscova – peste 2 400 și 2 100 alegători, la București - peste 2400 de alegători, și în Italia la Brescia au votat peste 1700 de cetățeni, iar la Padova circa 1600.
Totodată, Caraman a anunțat că Inspectoratul General al Poliției a raportat până acum 52 de cazuri de încălcări sau incidente în cadrul scrutinului electoral. Printre acestea se numără mai multe cazuri de agitație electorală, cazuri de transportare organizată a alegătorilor și situații de corupere a alegătorilor. De asemenea, au fost documentate mai multe cazuri de fotografiere a buletinului de vot, deteriorare a acestuia, sau afișaj electoral neautorizat.
Cetățenii din stânga Nistrului ies masiv la vot: Cozi de zeci de metri la secțiile de votare din Varnița
Numărul alegătorilor care s-au prezentat pentru a-și exercita dreptul la vot în cele trei secții de votare deschise la Varnița pentru cetățenii din stânga Nistrului a crescut semnificativ comparativ cu primul tur, desfășurat acum două săptămâni. La intrarea în secții s-au format cozi de zeci de metri. Oamenii așteaptă până la o oră în rând pentru a-și exercita votul.
Cei cu care am discutat au spus că au votat pentru pace și pentru un viitor prosper al țării. Procesul de votare se desfășoară sub supravegherea autorităților, care asigură transparența și securitatea scrutinului. „Pentru pace și lămurire să fie în țară. Așteptăm bucurie să fie, Dumnezeu să dea ceva bun. Dacă va fi pace și unitate, o să fie totul bine”.
„Pentru pace. Toți moldovenii și toți care trăiesc, și rușii, și ucrainenii, toți să trăiască bine”.
„Noi suntem oameni pe planeta Pământ și noi vrem ca pe acest pământ să fie pace și ordine. Eu sper că noi merităm asta, pentru că noi deja suntem pensionari și am muncit cinstit”.
„Am votat pentru pace, pentru fericirea copiilor, nepoților noștri. Eu vreau ca pacea să fie așa cum este, chiar dacă este una fragilă. Vrem ca cei pe care îi alegem să ne conducă, să fie în slujba poporului, să-i asculte pe oameni. Unul spune ceva, al doilea spune altceva, să-i asculte pe toți și să ia decizia corectă, să fie bine pentru oameni”.
„Pentru partea europeană a noastră. Să fie numai bine, pace și mai departe să meargă așa să ne unim odată pentru că suntem o țară, dar ne-au rupt”.
„Votăm pentru un viitor liniștit pentru mine și copii mei, pentru democrație și un viitor european”.
Precizăm că în primul tur, aproximativ 4.000 de persoane au votat la aceste trei secții din Varnița, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din totalul alegătorilor din stânga Nistrului. Pentru acești cetățeni au fost deschise 30 de secții de votare.
Amintim că la alegerile prezidențiale din 2020, Varnița a fost unul dintre centrele principale unde s-au înregistrat cozi considerabile, alegătorii din stânga Nistrului participând masiv la scrutin. De asemenea, au existat rapoarte cu privire la presiunile făcute asupra cetățenilor transnistreni de a vota pentru anumiți candidați.
Maia Sandu, după ce a votat: „Hoții vor să ne cumpere votul și țara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare”
Maia Sandu, candidata PAS care aspiră la un nou mandat de președinte, și-a exercitat dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor. Sandu a lansat un apel către cetățeni la unitate și responsabilitate. După ce a votat, candidata PAS și-a exprimat încrederea că moldovenii vor alege ceea ce este mai bine pentru țară și viitorul ei.
„Eu am votat cu Moldova. Am încredere că cetățenii noștri vor alege bine pentru țara noastră. Ei de fiecare dată au dus țara înainte, ei au protejat-o de rele. Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniți, să ne păstrăm pacea, să ne păzim votul, să ne păzim independența. Hoții vor să ne cumpere votul, hoții vor să ne cumpere țara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârșăviei a lor. Puterea Moldovei este în fiecare dintre voi. Ieșiți la vot cu credință și cu speranță. Capul sus, moldoveni! Doamne ajută!”.
„Votul nostru va învinge frauda electorală”: Premierul Dorin Recean și-a exprimat dreptul la vot
Prim-ministrul Dorin Recean și-a exercitat dreptul la vot. Șeful Guvernului a declarat că a votat „pentru pace, prosperitate și un viitor european” al Republicii Moldova. Oficialul a îndemnat cetățenii să participe la alegeri, or, potrivit lui, doar prin prezența la vot poate fi protejată democrația.
„Suntem într-un moment de atac din partea gripărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi, de asta este important să ne mobilizăm, să votăm, pentru că votul nostru va învinge frauda electorală pe care o perpetuează. Atât MAE, cât și celelalte instituții lucrează intensiv pentru ca să putem să prevenim acest atac asupra democrației. Votul nostru va decide care este viitorul Republicii Moldova și astăzi trebuie să alegem liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre UE și o viață la noi, aici, acasă”.
Astăzi, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care îi va reprezenta în următorii patru ani.
Pe rețelele de socializare circulă deja imagini cu cozi lungi la anumite secții de votare din diaspora, dar și la secțiile destinate cetățenilor din stânga Nistrului. Inspectoratul General al Poliției și Misiunea de observare a alegerilor Promo-LEX au raportat primele incidente. Nicolae Panfil, șeful Misiunii Promo-LEX, a menționat că în unele secții de votare de peste hotare, oamenii sunt aduși organizat la urne.
Presa din Rusia a publicat între timp imagini video cu un avion plin cu cetățeni moldoveni, care ar zboara spre Minsk, Belarus, pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale.
Măsuri de securitate sporite în apropierea secțiilor de votare. Cetățenii, îndemnați să voteze responsabil
În contextul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că în apropierea secțiilor de votare de pe teritoriul Republicii Moldova a fost sporit nivelul de activitate al echipajelor de Poliție. Decizia vine ca urmare a ultimelor evenimente care au avut loc la noi în țară, când au fost constatate diferite forme de provocări sau intenții de a fi comise anumite abateri contravenționale sau infracționale.
Cernăuțeanu a precizat că măsurile de securitate sunt menite să asigure un proces electoral corect și siguranță, garantând astfel dreptul cetățenilor de a vota fără teme.
„Acest lucru ne-a determinat să sporim nivelul de activitate și, bineînțeles, spre garanția cetățenilor, care trebuie să-și exercite dreptul la vot în siguranță și să avem un scrutin electoral corect. În același timp trebuie să remarcăm că în această perioadă cu siguranță vom avea și persoane care au fost în atenția poliției, iar oamenii legii nu au reușit să-i identifice sau să-i localizeze în ultima perioadă. În astfel de situații, evident, Poliția va interveni prompt pentru a identifica și documenta aceste persoane, or Poliția nu are zile de odihnă, iar Codul Contravențional al Republicii Moldova nu reglementează că în astfel de zile, ziua tăcerii sau ziua scrutinului, persoanele pot fi absolvite de răspundere contravențională sau penală”.
În context, IGP precizează că orice încălcare va fi documentată de oamenii legii și se va interveni imediat ce a fost constatată.
„Cu siguranță vom depune tot efortul pentru a garanta și asigura dreptul la vot al fiecărui cetățean, iar în cazul în care vor fi identificate astfel de persoane despre care am comunicat, după documentarea de către oamenii legii, cu siguranță își pot exprima dreptul la vot, important este, însă, să o facă cu consimțământul propriu. Recomandăm tuturor cetățenilor să aibă un comportament adecvat și corect în societate, pentru a avea un scrutin electoral fără abateri și încălcări”, se menționează în comunicat.
CEC raportează o prezență mai mare în al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Până la această oră, peste 291 de mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ceea ce reprezintă o rată de peste 10 la sută. Președinta CEC, Angelica Caraman, a remarcat o prezență mai activă la urne comparativ cu primul tur, când rata de participare era puțin peste 7% la aceeași oră.
„Cea mai activă prezență este înregistrată în circumscripția electorală Rezina, unde rata de participare este de peste 12 la sută, în Chișinău au votat circa 10 % dintre alegători, iar în cele 30 de secții deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului au votat peste cinci mii de alegători”.
De asemenea, procesul de vot în străinătate se desfășoară în condiții normale. Caraman a anunțat că în orele următoare urmează să se deschidă cele 21 de secții de votare din Statele Unite și Canada, iar până acum, aproximativ 30.000 de alegători din afara țării au votat.
În ceea ce privește siguranța procesului electoral, Caraman a afirmat că nu au fost raportate incidente majore care să afecteze desfășurarea alegerilor, toate măsurile de securitate fiind implementate pentru a proteja integritatea votului. Totuși, CEC a fost informat despre cazuri de transportare organizată a alegătorilor la anumite secții, care sunt în curs de documentare de către oamenii legii.
Inspectoratul General al Poliției a raportat, până în acest moment, 11 cazuri de încălcări ale procesului electoral, printre care se numără: două cazuri de fotografiere a buletinului de vot,două cazuri de agitație electorală interzisă, două cazuri de afișaj electoral neautorizat, un caz de transportare organizată a alegătorilor, un caz de încălcare a dreptului la vot și trei alte incidente.
MAE, despre cozile mari la unele secții de votare din străinătate: „Funcționarii electorali gestionează situația”
Funcționarii electorali gestionează cozile create la unele secții de votare din afara țării conform „normelor regulamentare”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Liliana Barbăroșie, pentru Teleradio-Moldova.
„Salutam interesul sporit al alegătorilor din afara țării pentru alegerile de astăzi. Funcționarii electorali gestionează situația conform normelor regulamentare”.
Precizăm că la unele secții de votare din afara țării au fost create cozi. Misiunea de observare a alegerilor Promo-LEX a raportat cazuri de transportare organizată a alegătorilor. „Se observă o activitate sporită în acest sens la Istanbul”, a declarat șeful MO Promo-LEX, Nicolae Panfil.
Între timp, presa de peste Prut a scris că Republica Moldova ar fi notificat mai multe țări ale Uniunii Europene, printre care și România, că Rusia va încerca să perturbe votul diasporei la secțiile de vot din străinătate. O sursă din Guvern, care a cerut să nu fie identificată, a declarat duminică pentru Reuters că secțiile de votare din Italia, Franța, Germania, Spania, Canada, România, SUA și Regatul Unit ar putea fi vizate de Moscova, inclusiv prin alerte false cu bombă, scrie Digi24. MAE a declarat pentru Teleradio-Moldova că nu deține „astfel de date”.
Promo-LEX raportează 109 incidente, până la ora 09:00
Până la ora 09:00, observatorii Asociației Promo-LEX au înregistrat 141 de incidente în cadrul procesului electoral, dintre care 109 au fost verificate și confirmate, a anunțat șefului misiunii, Nicolae Panfil.
Potrivit observatorilor, din totalul de 614 secții monitorizate la deschidere, 62 au fost deschise puțin mai devreme sau după ora 7:00. Totodată, în cel puțin 87 de secții nu a fost asigurată solemnitatea procesului de votare prin intonarea imnului și afișarea drapelului de stat. Majoritatea observatorilor Promo-LEX au evaluat prestația membrilor BESV în procesul de deschidere ca fiind bună și foarte bună.
Potrivit reprezentanților Promo-LEX, au fost sesizate deja cazuri de transportare organizată a alegătorilor.
„Se observă o activitate sporită în acest sens la Istanbul. În jurul orei 7:50 în raza de 100 de metri a fost observat un mijloc de transport, autoturismul s-a îndepărtat de secție, imediat ce au coborât cetățenii. Există informații în spațiul public că acest caz nu va fi unul singular și vom fi foarte atenți pe parcursul zilei la transportarea organizată a alegătorilor”, a anunțat Panfil.
Promo-LEX mai anunță că, printre incidentele semnalate se numără prezența materialelor de publicitate electorală în raza secțiilor de votare; agitație electorală sau PR negativ în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina opțiunea alegătorilor; prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta și în apropierea secției de votare.
Totodată, observatorii raportează că se atestă o creștere considerabilă a cererilor de votare la locul aflării, la deschiderea secțiilor de votare. Conform datelor înregistrate în turul al doilea, s-au depus 28.270 de cereri, față de 19.944 în primul tur, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă.
Alexandr Stoianoglo a votat „pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă”
Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor la alegerile prezidențiale, și-a exprimat dreptul la vot. El a spus că a votat pentru o țară „liberă, stabilă și prosperă”. În declarația sa, Stoianoglo a reafirmat că pledează pentru dezvoltarea unor relații echilibrate atât cu Estul, cât și cu Vestul, pledând pentru alegeri corecte și democratice.
„Am votat pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă. O Moldovă care își respectă oamenii, indiferent de etnie, limba vorbită, religie, viziune politice. O Moldovă care nu stă cu mâna întinsă, dar dezvoltă relațiile și cu Estul, și cu Vestul”.
În ceea ce privește acuzațiile de corupere a alegătorilor, Stoianoglo a respins categoric aceste afirmații, menționând că el și partidul său nu susțin practici de cumpărare a voturilor. Candidatul socialiștilor și-a exprimat încrederea că aceste alegeri vor reflecta voința autentică a cetățenilor și a îndemnat populația să-și exercite dreptul de vot.
CEC: Toate secțiile de votare și-au început activitatea fără incidente majore
La o oră de la deschiderea secțiilor de votare, procesul electoral se desfășoară în regim normal, a anunțat în cadrul unui briefing Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC). Potrivit ei, un incident minor a fost înregistrat la conectarea la sistem a unor secții de votare, dar „acesta a fost înlăturat prompt”.
Președinta CEC a îndemnat cetățenii să respecte normele electorale și „să contribuie la păstrarea unui climat de ordine în această zi importantă”, menționând că orice încălcare a secretului votului se pedepsește conform legii.
De asemenea, Caraman, a lansat un apel și către membrii birourilor electorale, subliniind importanța responsabilității acestora în desfășurarea alegerilor.
„În această zi plină de responsabilitate contăm pe profesionalismul și dedicația dumneavoastră, astfel încât împreună să reușim să desfășurăm alegerile în conformitate cu normele legale și standardelor internaționale ”, a menționat Caraman.
Conform informațiilor prezentate de șefa CEC, turul II de scrutin se desfășoară în aceleași condiții ca și primul tur. Astfel, în listele electorale de bază sunt înregistrați 2 707 641 de alegători.
În țară, la ora 7:00 au fost deschise toate cele 1 988 de secții de votare, dintre care 30 de secții fiind organizate pentru alegătorii domiciliați în localitățile din stânga Nistrului.
În străinătate, cetățenii cu drept de vot sunt așteptați astăzi la cele 228 de secții de votare care s-au deschis sau urmează a fi deschise pe parcursul zilei, în dependență de ora locală a statului.
Conform situației de până la ora 08:00, procesul de votare este în plină desfășurare în 38 de secții de votare din Japonia, China, India, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Belarus, Qatar, Federația Rusă, Turcia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Israel, România și Ucraina.
Alte 135 de secții de votare din Europa Centrală și Occidentală și-au început între timp activitatea.
Cozi la unele secții de votare din diaspora
Cetățenii R. Moldova au făcut cozi la unele secții de votare din străinătate pentru a-și exercita dreptul la vot la turul II al alegerilor prezidențiale. De la primele ore ale dimineții, rânduri între 50 și 100 de persoane s-au format la unele secții de votare din București, Moscova, Istanbul și Israel.
Primii moldoveni care au votat sunt din Japonia: „Un vot de departe, o speranță pentru Republica Moldova”
Primii cetățenii, care și-au exercitat dreptul la vot a fost un grup de 11 moldoveni din Japonia, la secția deschisă în incinta Ambasada țării noastre de la Tokyo. La ieșirea de la urne, aceștia au îndemnat cetățenii moldoveni din toate colțurile lumii să iasă la vot și să își facă datoria față de această țară.
„Vă îndemnăm cu cel mai mare respect să ieșiți să vă exprimați votul la orice secție de votare. Suntem bucuroși că suntem primii care am făcut acest lucru, ar fi bine dacă toți moldovenii să se deprindă cu senzația să fie primii în ceva. Haideți să ieșiți la vot!”
Secțiile se vor deschide la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00.
Pentru turul II de scrutin, CEC a tipărit în total 3 659 696 de buletine de vot, dintre care 2 820 496 de buletine de vot pentru secțiile de votare din țară și 839 200 de buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate. Dintre acestea, 2 906 891 în limba română, 746 929 în limba rusă, 3 900 în limba găgăuză, 870 în limba rromani, 991 în limba bulgară și 115 în limba ucraineană.
Pentru votul prin corespondență au fost expediate 1 809 plicuri cu buletine de vot, iar până pe 31 octombrie 2024, ora 18:00, birourile electorale ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență din cele 3 țări au recepționat 1 447 de plicuri – Ottawa (Canada) – 436 plicuri, Washington D.C. (SUA) – 790 plicuri și Stockholm (Regatul Suediei) – 221 plicuri.
În buletinul de vot se regăsesc doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur:
Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
Turul II de scrutin va fi monitorizat de peste 2 400 de observatori naționali și internaționali acreditați de către CEC.
Cum votăm? Ce documente sunt necesare?
Alegătorii vor putea vota în baza unuia dintre acte:
buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară al alegătorului pe teritoriul secției de votare;
buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat.
Elevii și studenții pot vota la oricare secție de votare din localitatea unde își fac studiile la prezentarea carnetului de elev/student eliberat de instituția de învățământ din localitatea unde va vota și a actului de identitate.