Cod roșu de inundații la Barcelona. Zeci de zboruri au fost anulate, oamenii sunt avertizați să evite călătoriile
După Valencia, și Barcelona a fost lovită de ploi și inundații. Autoritățile au emis Cod roșu și au avertizat populația să evite călătoriile. Peste 70 de zboruri au fost anulate, iar alte 20 au fost redirecționate către alte aeroporturi din cauza ploilor torențiale. Între timp, în Valencia, numărul victimelor a ajuns la 221 de morți, între care și doi cetățeni români. La o săptămână după dezastru, echipele de intervenție, voluntarii și localnicii curăță noroiul și resturile în urma inundațiilor și caută persoane dispărute. Autoritățile de la Madrid au trimis militari în zonă, iar populația acuză oficialii de oportunism politic.
O furtună puternică cu ploaie torențială și grindină a lovit Barcelona. Zeci de zboruri au fost anulate sau redirecționate, iar aeroportul a fost închis pentru mai multe ore. În imagini se observă platforme inundate și avioane parcate, iar persoanele afectate au declarat că nu au putut ajunge în parcări, deoarece și acestea au fost inundate.
„Nu ne-am așteptat la așa ceva. Când am ajuns la aeroport, parcarea subterană era inundată, era un râu acolo. Apoi am ajuns la aeroport. O adevărată catastrofă - este cuvântul potrivit. Nu puteau să prevadă asta? Serios?”, spune o pasageră.
„Sunt oameni care, ca și mine, se aflau în această zonă și trebuia să ia mașina ca să ajungă în centrul Barcelonei. Trebuia să fim prudenți, mai ales după ce ni s-a întâmplat în weekend în Valencia. Ne este frică”, spune un alt pasager.
„La ora 10:00, când am venit, autostrada era deja inundată, ne-am speriat. Am văzut că zborul a fost anulat, pe ecrane erau afișate zborurile anulate. Atunci m-am gândit să merg la mașină, ca să lucrez de acolo, dar toate căile de acces în parcare erau deja inundate. Poliția ne-a spus să nu mergem în parcare, așa că stăm aici, nu putem face nimic altceva”, a menționat alt pasager.
Între timp, în Valencia căutările celor dispăruți se concentrează în garaje, inclusiv în uriașa parcare subterană a celui mai mare mall din oraș. Cele 1800 de locuri de parcare s-au umplut rapid cu apă și noroi săptămâna trecută, când Valencia a fost lovită de o inundație asemănătoare unui tsunami. Echipa de intervenție a folosit patru pompe pentru a elimina apa.
Un pompier povestește că în ziua potopului, care a măturat regiunea, a lucrat 36 de ore la rând fără să doarmă.
„În acea zi a fost prea mult. Această muncă poate fi traumatizantă, dar a fost o adevărată nebunie. Oamenii sunau repetat, plângând și spunând că vor muri dacă nu-i ajutăm. Ne implorau să-i ajutăm. A fost foarte traumatizant”, a declarat un pompier.
Printre persoanele decedate se numără și un cuplu britanic, Don și Terry Turner, care au decedat în timp ce mergeau să alimenteze mașina, spun fiicele lor. Femeia acuză autoritățile spaniole că nu au luat măsurile necesare.
La o săptămână de la tragedie, echipele de intervenție, ajutate de cinci mii de militari, continuă să caute zeci de persoane date dispărute. În localitățile devastate, localnicii și voluntarii muncesc cot la cot cu militarii pentru a curăța drumurile, casele și garajele inundate.
Autoritățile au anunțat că vor trimite în zona sinistrată încă 10 mii de militari. Prim-ministrul Pedro Sanchez anunță că va aloca peste 10 miliarde de euro pentru a oferi ajutor de urgență cetățenilor și companiilor afectate de inundațiile istorice. Acest pachet cuprinde ajutoare directe, precum și facilități fiscale destinate companiilor și persoanelor fizice.
Precizăm că Ambasada Republicii Moldova în Spania a emis alertă de călătorie pentru cetățenii moldoveni.
CITEȘTE ȘI: Spania: Circa 7 500 de soldați, mobilizați în zonele afectate de inundații