Expert, după victoria lui Trump: „Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și SUA nu vor fi afectate”
Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii (SUA) nu vor fi afectate odată cu venirea la putere a administrației prezidențiale Trump. Dimpotrivă, ținând cont de interesele Statelor Unite ale Americii de a-și întări poziția în regiunea Mării Negre, relațiile cu Chișinăul ar putea fi aprofundate, susține expertul politic de la WatchDog, Andrei Curăraru.
Maia Sandu îl felicită pe Donald Trump pentru victoria în alegerile prezidențiale
Rusia reacționează la alegerile din SUA: „Nu ne facem iluzii în privința noului președinte”
Expert: „Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și SUA nu vor fi afectate”
„Ceea ce vrea o guvernare conservatoare este prin mijloace diplomatice să asigure că în regiune există stabilitate. Și aici noi împărțim aceste obiective, iar tot ce înseamnă cheltuieli majore pentru SUA la moment nici nu se pune întrebarea pentru Republica Moldova, fiindcă noi prin parcursul de integrare europeană începem să obținem mai multe finanțări pe partea Uniunii Europene. O schimbare majoră a atitudinii față de R. Moldova nu cred că va surveni, mai degrabă o poziție mai dură bazată pe interesele naționale ale SUA”, este de părere expertul Andrei Curăraru.
În timp ce agenda politicii externe a lui Donald Trump rămâne neclară, campania sa electorală a creat așteptări și temeri legate de promisiunea „destul de riscantă” de a pune capăt în scurt timp războiului din Ucraina, susține fostul ministru român al Afacerilor Externe, istoricul Adrian Cioroianu. Statele Unite nu ar avea nimic de câștigat, dacă Rusia ar revendica victoria în Ucraina. Într-un mod sau altul, Trump va trebui să-și onoreze promisiunile.
„Pe noi ne preocupă politica externă a administrației americane, pe când cetățeanul de rând american se gândește la salariul lui, la locul lui de muncă și la siguranța de pe străzi. E clar o diferență de agendă. Trump a fost mai atent la preocupările electoratului său decât la îngrijorările noastre. Nu ne rămâne decât să vedem în ce măsură va continua acest ajutor către Ucraina sau în ce măsură își va pune în aplicare promisiunile destul de riscante pe care le-a făcut. El a promis atât de mult, încât va trebui să livreze ceva”, a spus Adrian Cioroianu.
Precizăm că Statele Unite ale Americii sunt un partener strategic pentru Republica Moldova, care apare în noua Strategie de Securitate Națională, elaborată de președinta Maia Sandu, anul trecut. Pe lângă relațiile economice, Statele Unite sunt și actorul politic principal în susținerea parcursului european al țării noastre și în rezolvarea pe cale pașnică a conflictului transnistrean.
Amintim că, Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a fost ales președinte al Statelor Unite, depășind pragul de 270 de voturi electorale necesare pentru a câștiga președinția. Mai mulți lideri europeni îi adresează mesaje de felicitare lui Donald Trump pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii (SUA). Oficiali europeni, inclusiv lideri din alte țări, se arată optimiști privind o strânsă colaborare cu noul președintele ales al SUA. Este de menționat că și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe Donald Trump. Șefa statului și-a exprimat dorința de a consolida relația dintre cele două țări.