Liceul „Mihai Viteazul” din capitală, printre cele 46 de instituții care vor fi reabilitate energetic
46 de instituții de învățământ din Republica Moldova vor fi reabilitate energetic prin intermediul proiectului „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova”. Printre acestea se numără și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din capitală. Potrivit administrației instituției, urmează să fie renovat acoperișul instituției, pe care vor fi instalate panouri fotovoltaice.
Elevii din cadrul liceului susțin că în urma implementării proiectului vor avea condiții mult mai bune pentru studii.
„Consider că acest proiect este benefic pentru confortul elevilor în timpul învățării, atunci când ai confort, ești mai motivat să înveți. Din câte am înțeles, astfel poate fi valorificată energia și pe plan energetic este benefic acest proiect”, spune elevul Dumitru Rusu.
„Aceste proiecte ne vor ajuta și vor ușura pentru fiecare dintre noi munca. Vorbim despre panouri solare. Fiind soare, vom avea posibilitatea de a economisi energia și ne duce cu gândul la ideea că în cantitate mică fiind consumată energia, satisface munca unor oameni”, a menționat eleva Victoria Roșca.
Părinții și profesorii se bucură că școala va fi reabilitată energetic și spun că astfel cheltuielile la energie vor fi mai puține: „Desigur că suntem foarte bucuroși, pentru că eficiența energetică în ultimii ani cel mai tare a arătat necesitatea acestui proiect, deoarece se va face o economie la buget, se vor crea și condiții mai plăcute pentru elevi, profesori și noi, ca părinți”.
„Ca profesor, permanent discutăm la ore despre sursele regenerabile, sursele de alternativă de diferite tipuri de energii, copiii pregătesc proiecte și atragem atenția tuturor la economisirea tuturor agenților”, a menționat Eleonora Lupașcu, profesoară de fizică.
Potrivit directoarei liceului, acoperișul necesită reparații, deși patru ani în urmă au fost efectuate lucrări în acest sens. Totuși, problemele apar și creează disconfort pentru elevi. Comisia de implementare a proiectului urmează să evalueze ce schimbări sunt necesare pentru instituție.
„Odată la câțiva ani se repară, se fac reparații generale, dar fisurile apar, disconfort este, este cald în liceu, dar este de dorit, mai sunt săli de clasă care au pereți laterali și acolo pereții sunt mai reci”, a precizat Valentina Demerji, directoarea Liceului „Mihai Viteazul”.
Conform proiectului, principalele măsuri de eficiență energetică se referă la: izolarea termică a clădirilor, renovarea sistemelor de iluminare și încălzire, precum și instalarea pompelor de căldură și panourilor fotovoltaice. Proiectul „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova” va fi implementat în următorii cinci ani. Bugetul total este de 54,5 milioane de dolari.