Ucraina importă duminică energie electrică din cinci țări, inclusiv Republica Moldova
Ucraina importă pe parcursul zilei de duminică energie electrică din cinci țări: Polonia, Slovacia, România, Ungaria, inclusiv Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul Energiei din Ucraina. Potrivit instituției, volumul total al importurilor de energie electrică este de 8 500 MWh și o capacitate de 711 MW.
Ministerul Energiei din Ucraina a subliniat că echipele de intervenție din acest domeniu continuă lucrările pentru restabili pagubele cauzate de atacurile ruse asupra infrastructurii energetice. Conform datelor prezentate, sâmbătă peste 39 350 de consumatori au fost conectați la energia electrică.
De asemenea, reprezentanții instituției susțin că, deocamdată, nu sunt prevăzute deconectări pentru întreprinderile cu infrastructură critică, precum și pentru întreprinderile care importă mai mult de 80% din energie electrică pentru nevoile lor, în conformitate cu reglementările guvernamentale.
Amintim că, pe 17 noiembrie curent, Rusia a lansat un atac asupra instalațiilor de producere și transport de energie electrică din Ucraina în diferite regiuni. Ca urmare, operatorul sistemului de transport implementează întreruperi temporare de curent pentru gestionarea rețelei.