Politic

Deputații BCS au depus o moțiune de cenzură împotriva activității Guvernului Recean

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a înaintat joi, 5 decembrie, în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean. În moțiunea semnată de 26 de parlamentari și citită în plenul Parlamentului, deputații BCS se arată nemulțumiți de activitatea Executivului.

Republica Moldova în ultimii trei ani este condusă de către guvernarea PAS, care este hotărâtă să sacrifice interesul național al țării, bunăstarea cetățenilor și viitorul copiilor noștri în schimbul aplauzelor partenerilor externi”, a declarat de la tribună deputatul BCS, Petru Burduja.

În replică, deputatul PAS Radu Marian i-a acuzat pe deputații BCS că vor „să slăbească instituțiile statului” prin această moțiune de cenzură: „Parlamentul și Guvernul se asigură că trecem bine peste această iarnă”.

Potrivit regulamentului Parlamentului, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin 26 de deputați, iar dezbaterea acesteia va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile de la depunere. Pentru a demite Executivul este nevoie de minimum 51 de voturi, de care opoziția nu dispune.

În cazul în care moțiunea este adoptată, în termen de trei zile, prim-ministrul este obligat să prezinte președintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.

De menționat că aceasta este a treia moțiune de cenzură depusă de opoziție de la instituirea Guvernului Recean.Ultima a fost depusă în octombrie 2023, fiind ulterior respinsă după zece ore de dezbateri.

CITEȘTE și: Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Recean din cauza crizei energetice

Citește mai mult