Călin Georgescu, reacție după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale: Poporul român își cere drepturile astăzi
Candidatul la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a transmis un mesaj înregistrat, vineri seară, după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. Acesta a precizat în mesajul său că „poporul român își cere drepturile astăzi”, scrie G4Media.ro.
- Expert: Decizia Curții Constituționale va reseta clasa politică din România
- Klaus Iohannis: Eu rămân în mandat până va fi ales un nou președinte al României
- Alegeri prezidențiale anulate în România. Elena Lasconi: „Statul român a călcat în picioare democrația”
„Statul român a călcat democrația în picioare. Vorbim despre un simulacru. Poporul român își cere drepturile astăzi. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică, că ies la iveală dosarele care îi va expune. Practic, în aceeași zi sistemul corupt din România a făcut pact cu diavolul”, a transmis candidatul la alegerile prezidențiale din România.
Amintim că Curtea Constituțională a României (CCR) a decis vineri în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale. Deocamdată, nu au fost explicate clar motivele, dar decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui „actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.
CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul României urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile prezidențiale ale României vor fi luate de la zero, iar candidații trebuie să se înscrie din nou și să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.
După decizia CCR, președintele Klaus Iohannis a anunțat că va rămâne în mandat până când va fi ales noul președinte. Liderul de la Cotroceni a mai spus că viitorul guvern al României va fi numit după constituirea noului Parlament.