ONU atenționează țările europene să nu se grăbească să-i repatrieze pe refugiații sirieni
Emisarul special al ONU pentru Siria a atenționat marți țările europene să nu se grăbească să-i repatrieze pe refugiații sirieni, în urma căderii regimului lui Bashar al-Assad. El a făcut totodată apel către alte state, inclusiv Israel, să nu intervină militar, relatează Reuters.
"Situația din Siria este încă fluidă", a notat Geir Pedersen într-o conferință de presă la sediul ONU din Geneva, subliniind că, deși mulți sirieni vor să se întoarcă acasă cât mai curând, "sunt numeroase provocări - situația umanitară este dezastruoasă, economia e în colaps".
„Mulți sirieni speră să se întoarcă, dar haideți să asigurăm că beneficiază de ajutorul comunității internaționale în acest proces", a conchis el.
La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Agenției ONU pentru refugiați, Shabia Mantoo, a atenționat marți într-o conferință de presă la Viena împotriva expulzării de refugiați sirieni, având în vedere situația instabilă din țară, a consemnat dpa.
"Niciun solicitant de azil nu trebuie returnat forțat", a spus Mantoo, iar sirienii trebuie să dispună în continuare de posibilitatea de a cere azil în alte țări, în condițiile în care mai multe țări europene - de exemplu, Germania și Franța - și-au suspendat deja deciziile privind cererile de azil ale migranților din Siria, după răsturnarea lui Assad, în weekend.
În schimb, ministrul de externe spaniol Jose Manuel Albares a asigurat marți că țara sa va continua să proceseze solicitările de azil ale cetățenilor sirieni la fel ca până acum, o suspendare nefiind "necesară și discutată în acest moment", având în vedere numărul relativ redus de astfel de cereri.
În primele 11 luni ale acestui an, 1.393 de sirieni au solicitat azil în Spania, conform Ministerului spaniol de Interne.
Dezordinea se menține în Siria, unde conflictul continuă în nord-est, iar Israelul a bombardat luni numeroase ținte militare.