Economic

Constantin Borosan: Deconectările de energie electrică vor fi făcute în ultimă instanță

Deconectările de energie electrică vor fi făcute în ultimă instanță, atunci când sistemul energetic nu va mai avea capacitatea să asigure consumul. Statul are mai multe instrumente pentru ca cetățenii să nu rămână fără lumină, ne-a dat asigurări secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Teleradio-Moldova.

Noi, ca să acoperim consumul, avem posibilitatea să mobilizăm, să creștem producerea la CET-uri și pentru asta a fost luată o altă decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale. Putem să creștem capacitatea de generare la CET-uri cu încă 50-60 de MW. Asta este substanțial. Iarăși măsura cu interzicerea exportului de regenerabile. Asta înseamnă că aceste capacități, bine, ele sunt variabile, depind de condițiile climaterice, dar, în anumite ore, 150-200 de MW se produc și asta este un aport semnificativ. De asemenea, iarăși importurile de pe bursă, conectarea liniei de 110 kV, ajutor de avarie, fluxuri neintenționate, toate acestea sunt instrumente menite să acopere consumul”.

Totodată, secretarul de stat a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică subliniind că acest lucru ar putea ajuta la depășirea crizei.

Acum, un efort mic se cere din partea noastră și mulțumim tuturor care îl fac și noi deja observăm că este un rezultat pozitiv. Vârfurile de sarcini nu mai sunt ascuțite așa cum au fost anterior - dimineața foarte ascuțit și seara foarte ascuțit. S-a aplatizat curba de sarcini și asta ajută sistemul energiei. Beneficiul este că nu trebuie să apelăm la ajutor de avarie pentru aceste ore de vârf, care este foarte scump și este presiune și pe rețea, și presiune pe preț. Deci, asta e ceea ce putem face și depunem eforturi maxime ca să avem acoperirea consumului de energie electrică și capacității de transport pentru fiecare oră în toate zilele de consum”.

Precizăm că, începând cu 1 ianuarie, Centrala de la Cuciurgan (MGRES) nu va mai furniza energie electrică malului drept al Nistrului. Totodată, săptămâna trecută, concernul rus Gazprom a anunțat, într-o notificare trimisă companiei Moldovagaz, în care e acționar majoritar, că suspendă livrarea gazelor naturale, începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 07:00.

Gazprom a invocat drept motiv refuzul părții moldovenești de a achita pretinsele datorii istorice, afirmând că e o încălcare „semnificativă” a contractului în vigoare. Concernul rus nu a precizat până când anume își va menține în vigoare decizia, dar a sugerat că aceasta ar putea fi revăzută și că va informa Moldovagaz.

Interviul integral va putea fi urmărit marți, 31 decembrie, pe moldova1.md și radiomoldova.md, dar și pe paginile de Facebook și Youtube ale companiei.

Citește mai mult