Social

Compensații după creșterea tarifului la lumină și căldură, în sezonul rece. Cum va ajuta Guvernul cetățenii

Guvernul va acoperi creșterea tarifelor la energia electrică pentru un consum de până la 110 kWh/lună, în perioada ianuarie-martie 2025. Decizia a fost anunțată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, ca răspuns la majorările tarifare anunțate astăzi de ANRE. Potrivit oficialului, de compensații vor beneficia toți consumatorii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Potrivit lui Buzu, plafonul a fost stabilit pe baza datelor din perioada ianuarie-martie 2023, când consumul mediu lunar a fost de 138 kWh. Pentru a încuraja eficiența energetică, Guvernul va compensa 80% din consumul mediu lunar. Astfel, gospodăriile care beneficiază deja de compensații nu vor resimți creșterile tarifare, dacă își limitează consumul la valorile acoperite, a mai precizat ministrul.

„O gospodărie care deja beneficiază de compensații și consumă 110 kWh/lună nu va resimți aceste creșteri de tarif, pentru că vor fi compensate de Guvern. (…) Cu toții trebuie să depunem un efort, să fim solidari și să consumăm energia mult mai eficient”.

Pentru energia termică, gospodăriile eligibile vor beneficia de o majorare a valorii compensațiilor începând cu luna ianuarie 2025. Ministrul a explicat că aceste ajustări vor fi reflectate în facturile din luna februarie.

„Vom ajusta reglementările necesare și beneficiarii vor cunoaște în februarie valoarea compensației pentru luna ianuarie”.

În decembrie 2024, peste 1.380.000 de consumatori casnici au beneficiat de compensații la energie. Potrivit ministrului Alexei Buzu, Guvernul pregătește compensații inclusiv pentru consumatorii non-casnici. Valoarea acestora ar urma să fie anunțată, cel mai probabil, săptămâna viitoare. „Toate creșterile de tarif vor fi acoperite de Guvern”.

2025 a început cu majorări semnificative la energia electrică și cea termică, după ce acum o lună au fost majorate și tarifele la gazele naturale. Majorările sunt aprobate de ANRE în contextul în care Centrala de la Cuciurgan, de unde Republica Moldova își asigura mare parte din consum, nu mai furnizează energie electrică malului drept al Nistrului, începând cu 1 ianuarie. Deficitul este acoperit, potrivit datelor prezentate zilnic de Ministerul Energiei, din producție locală și alte surse externe.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult