Slovacia amenință Ucraina cu oprirea exporturilor de curent și tăierea ajutoarelor pentru refugiați
Slovacia amenință cu reducerea sprijinului pentru refugiații ucraineni după ce Kievul a oprit tranzitul gazelor rusești. Premierul slovac Robert Fico a anunțat că guvernul său discută măsuri de reciprocitate în privința Ucrainei, după ce aceasta a oprit fluxurile de gaze naturale rusești care aprovizionează Europa Centrală. Kievul nu a comentat imediat declarațiile premierului slovac, dar anterior liderul ucrainean a comparat eforturile lui Fico de a continua acordul de tranzit al gazelor cu deschiderea de către Slovacia a unui al doilea front energetic împotriva Ucrainei, la ordinul Rusiei.
Prim-ministrul slovac Robert Fico a amenințat că va reduce ajutorul financiar pentru peste 130 de mii de refugiați ucraineni care locuiesc în țară, ca parte a unui set de măsuri de represalii împotriva Kievului din cauza deciziei de a opri fluxul de gaz rusesc prin teritoriul său către Slovacia. Fico, care în decembrie a mers la Moscova pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin, a descris acțiunea Kievului drept sabotaj.
„Marți, delegația guvernului va participa la negocierile de la Bruxelles, unde politicienii ucraineni au avut îndrăzneala să se plângă că suntem gata să luăm măsuri reciproce, de exemplu, să oprim furnizarea de energie electrică Ucrainei. Când delegația va reveni de la Bruxelles, voi convoca consiliul de coaliție, apoi guvernul, și vom discuta ce măsuri vom lua pentru a răspunde în mod adecvat la sabotajul președintelui Zelenski. Suntem pregătiți să negociem în cadrul coaliției pentru a opri furnizarea de energie electrică și a reduce semnificativ sprijinul pentru cetățenii ucraineni care se află pe teritoriul Slovaciei”, a declarat Robert Fico.
Totodată, Fico a declarat că Slovacia nu va avea probleme cu lipsa de gaze, deoarece țara a luat deja măsuri pentru a se asigura că va avea surse alternative de aprovizionare. Anterior, Volodmir Zelenski l-a acuzat pe premierul Rober Fico că l-a ajutat pe Vladimir Putin să finanțeze războiul și să slăbească Ucraina, iar eforturile lui Fico de a continua acordul de tranzit al gazelor ar echivala cu deschiderea unui al doilea front energetic împotriva Ucrainei, la ordinul Rusiei.
„Am analizat detaliile importurilor de energie electrică din Uniunea Europeană către Ucraina prin Slovacia - care reprezintă aproximativ 19 procente din volumul total. Lucrăm împreună cu alți vecini din Uniune. Oficialii noștri lucrează împreună cu Comisia Europeană și cu toți partenerii noștri europeni, pentru a menține stabilitatea sistemului energetic european unificat și pentru a respecta regulile energetice europene”, a spus Zelenski.
În același timp, Polonia s-a oferit să sprijine Kievul în cazul în care Slovacia își întrerupe exporturile de energie electrică. Aprovizionarea Ucrainei este crucială, în condițiile în care țara atacată de Rusia a pierdut o mare parte din capacitățile de producție, ca urmare a atacurilor sistematice asupra infrastructurii energetice. Guvernul polonez a numit oprirea aprovizionării cu gaze rusești de către Ucraina o altă victorie împotriva Moscovei. Anterior, Comisia Europeană a declarat că Uniunea Europeană s-a pregătit pentru schimbare și că majoritatea statelor vor face față opririi livrărilor de gaze rusești.