Expert: Rusia folosește un „ultim cartuș” împotriva R. Moldova, în încercarea ca în 2025 să fie cucerită electoral de forțe proruse
Miza Federației Ruse, care refuză să livreze gaze naturale Republicii Moldova prin intermediul unei rute alternative, încălcând obligațiile contractuale, este de a dinamita din interior situația socială, economică și politică a țării noastre, a declarat expertul în spațiul Mării Negre, Mihai Isac, la emisiunea „Paralela 47” de la Radio Moldova. El a menționat că deja unele întreprinderi din stânga Nistrului își sistează activitatea, sunt mii de locuri de muncă amenințate de această criză, iar pretinsele autorități de la Tiraspol refuză orice dialog pentru a o depăși.
„Am văzut declarațiile de susținere venite din diferite capitale europene; blocul comunitar dorește să sprijine Republica Moldova. Președinta Parlamentului European a anunțat deja o serie de măsuri cu caracter financiar. Am văzut măsurile luate de România, inclusiv pe plan intern, pentru a oferi Republicii Moldova tot sprijinul necesar. Și încă o dată se arată necesitatea ca Republica Moldova să-și regândească întreaga arhitectură de asigurare a securității energetice și am văzut, Federația Rusă încearcă să folosească un ultim cartuș împotriva Republicii Moldova, în încercarea ca anul 2025 să fie anul în care să fie cucerită electoral de forțe politice proruse”, a declarat Isac.
Expertul susține că acțiunile Moscovei și ale Tiraspolului sunt coordonate, în contextul actualei crize energetice. De asemenea, Mihai Isac exclude posibilitatea organizării unor proteste în stânga Nistrului.
„Oricine din Republica Moldova sau din exterior care încă mai visează că ar exista o poziție internă în regiunea respectivă care ar putea să dialogheze cu Occidentul sau Republica Moldova pentru îmbunătățirea situației energetice se înșeală. Nu există în acest moment decât o armată de ocupație din toate punctele de vedere”, a accentuat Mihai Isac.
Precizăm că Gazprom a condiționat furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova, ocolind Ucraina, cu achitarea unei pretinse datorii de peste 700 milioane de dolari de către Moldovagaz, sumă care nu este recunoscută de Chișinău și nu a fost confirmată în urma unui audit internațional. Amintim că Kievul a decis să nu mai permită tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei după expirarea contractului pe 31 decembrie.