Alți șase ostatici au fost eliberați de Hamas. Unul dintre aceștia are și cetățenie română
Alți șase ostatici au fost eliberați din captivitatea Hamas la mai bine de 500 de zile. Unul dintre aceștia are și cetățenie română. În schimbul lor, Israelul va elibera peste 600 de prizonieri palestinieni. Este al șaptelea schimb de ostatici între Israel și Hamas timp de șase săptămâni.
Cu lacrimi și strigăte de bucurie l-au întâlint cei dragi pe Omer Wenkert, un tânăr de 23 de ani cu dublă cetățenie, israeliană și română. El s-a aflat în captivitate 505 zile. Omer suferă de o boală autoimună, iar familia s-a temut că răpitorii nu i-au acordat medicația necesară. Tânărul a fost răpit de la Festivalul de muzică „Nova”. Familia sa l-a identificat într-o înregistrare video publicată pe rețelele sociale în acea zi, în care era văzut în lenjerie intimă, legat pe spatele unei camionete albe și bătut de militanții care se îndreptau spre Gaza. Mama i-a spus lui Wenkert că este un „învingător”, iar tatăl său a rostit binecuvântarea evreiască, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că i-a adus fiul acasă.
Bucurie imensă și în familia ostaticului israelian Omer Shem Tov care s-a reunit cu fratele său Amit și sora sa Dana, după ce a fost eliberat din captivitate. Shem Tov, de 22 de ani, la fel, a fost capturat de la Festivalul de muzică „Nova” pe 7 octombrie 2023.
Iar ostaticul israelian Hisham al-Sayed a fost eliberat după un deceniu de captivitate. Sayed, de 36 de ani, un beduin, care locuia în deșertul Negev, a fost răpit în 2015. Potrivit familiei, acesta ar avea probleme mintale. De ani de zile, aproape nimic nu s-a știut despre starea lui până când Hamas a lansat videoclipuri cu Sayed, întins în pat cu o mască de oxigen, în iunie 2022.
În total, în cel de al șaptelea schimb au fost eliberați șase ostatici - ultimii captivi vii dintr-un grup de 33 care urmează să fie eliberați în prima etapă a acordului de încetare a focului, intrat în vigoare pe 19 ianuarie. În schimbul celor șase ostatici vii, Israelul va elibera peste 600 de prizonieri palestinieni din închisorile sale.
Încă 63 de captivi israelieni, dintre care se crede că mai puțin de jumătate sunt în viață, rămân în Gaza.
