Externe

Corespondență Dan Alexe // Alegerile din Germania: Rusia învinsă în vreme ce Europa răsuflă ușurată

O „zi măreață pentru Ucraina”, a declarat Donald Trump după anunțul rezultatelor alegerilor de duminică 23 februarie din Germania. Extremiștii pro-ruși din AfD nu au reușit să depășească 20% în ciuda susținerii pe față din partea lui Elon Musk și a altor înalți politicieni din SUA.

Video Player is loading.
Current Time 0:00
Duration 0:00
Loaded: 0%
Stream Type LIVE
Remaining Time 0:00
 
1x
  • Chapters
  • descriptions off, selected
  • subtitles off, selected

    Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) a obținut 29% din voturi. Pentru o majoritate în Bundestag, liderul CDU, Friedrich Merz - viitorul cancelar al Germaniei - va trebui să inițieze negocieri cu alte partide pentru a forma o coaliție de guvernare.

    Partidul Social-Democrat (SPD) a obținut 16% din voturi. Cel mai mic scor din 1990 încoace.

    Următorul cancelar german va fi Friedrich Merz, șeful creștin-democraților din CDU / CSU. Au fost alegeri pe fond de spaimă, Europa între Moscova și Musk. Tensiunea a fost mare, în Germania, dar și în întreagă Europă până la anunțul rezultatelor. Dar Germania s-a arătat, în ciuda presiunilor, o democrație normală, funcțională…

    Dar holograma finală a victoriei electorale nu se arată atât de bună pe cât speraseră conservatorii. Cu mai puțin de 30%, scorul este dezamăgitor. La sediul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), aplauzele au fost măsurate când s-au anunțat rezultatele. Friedrich Merz a făcut doar o scurtă apariție, concluzionând: „Mâine începem lucrările” în vederea alcătuirii unei coaliții.

    La sfârșitul lunii ianuarie, el însuși declarase că potențialul scor al CDU ar fi fost de 35%. Secretarul general al partidului, Carsten Linnemann, estima la rândul său în urmă cu o săptămână că un cancelar „puternic” are nevoie de „cu mult peste 30% din voturi”.

    Prezențа la vot a fost de 84%, cea mai mare de după 1990, de după căderea Zidului Berlinului. Partidul de extremă dreaptă - Alternativa pentru Germania (AfD), a obținut însă sub 20%, în ciuda presiunii exercitate de către Elon Musk și chiar de Donald Trump, care ar fi preferat o victorie a partidului extremist și pro-rus al lui Alice Weidel. Ba mai mult, în ciuda anunțurilor triumfătoare dintr-o parte a presei de dreapta, care tot subliniază că AfD și-a dublat scorul electoral, la începutul lunii ianuarie, când Elon Musk a început să facă campanie pentru AfD, partidul avea între 21% și 22% în sondaje. Duminică, la alegeri, AfD a obținut doar 20,4%.

    Rămâne faptul că, de la Angela Merkel încoace, germanii s-au dovedit dezorientați politic și, cu toate că Germania e țara cea mai prosperă din Europa, s-au arătat temători de anunțatul declin economic.

    Tot ce rămâne acum este că Berlinul, care nu și-a mai asumat în ultimii ani rolul său în axa franco-germană, trebuie să se înhame acum, cu noul Cancelar Merz, la reconstruirea încrederii și a legăturilor speciale cu Franța și Polonia pentru a-și reocupa locul în centrul Europei.

    Apărut la TV germană imediat după ce i s-a anunțat victoria, liderul CDU, Friedrich Merz, a declarat de îndată că problema numărul unu cu care se confruntă Germania va fi de acum cum să se ocupe de relațiile cu Donald Trump, în timp ce acesta trădează Ucraina și abandonează NATO. „Nu îmi fac absolut nicio iluzie despre Trump. Prioritatea de vârf a guvernului meu va fi asigurarea independenței pas cu pas față de SUA periculoasă și imprevizibilă condusă de Trump, care în esență arată că nu-i pasă de Europa și întreține o relație inexplicabilă de dependență față de Rusia.”

    Reuters / Candidatul conservator german pentru funcția de cancelar și liderul partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU), Friedrich Merz, și Markus Soeder, premierul landului Bavaria și liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor pentru alegerile generale din 2025, în Berlin, Germania, 23 februarie 2025.
    Sursa: Reuters / Candidatul conservator german pentru funcția de cancelar și liderul partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU), Friedrich Merz, și Markus Soeder, premierul landului Bavaria și liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor pentru alegerile generale din 2025, în Berlin, Germania, 23 februarie 2025.
    Dan Alexe

    Dan Alexe

    Autor

    Citește mai mult