Social

Angajații nodului feroviar din Ocnița își suspendă activitatea până la plata salariilor

După mai multe proteste fără rezultat, angajații nodului feroviar din Ocnița au anunțat conducerea Căilor Ferate din Moldova (CFM) că își vor întrerupe activitatea din 10 martie până la achitarea integrală a restanțelor salariale. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de către președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, Ion Zaporojan. El susține că feroviarii din Ocnița au scris cerere în acest sens și a precizat că urmează și alți angajați din alte regiuni să-și sisteze activitatea.

Feroviarii nu și-au primit salariile de șase-șapte luni, iar faptul că își sistează activitatea este un pas absolut legal. „Da, ei au scris cerere, iar conform legii, e corect. Întrebați Guvernul când va achita restanțele salariale”, a spus Zaporojan.

Autoritățile lucrează zilnic pentru a crește veniturile întreprinderii și respectiv de a asigura plata salariilor, a menționat într-un comentariu pentru Teleradio-Moldova secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță.

Noi muncim zi de zi, noi avem discuții cu colegii de la Calea ferată zilnic în sensul ca ei să-și crească veniturile și volumele transportate. Ceea ce ține de salarizare este un subiect important, prioritară este achitarea salariilor și creșterea veniturilor, însă depășește chiar competențele ministerului. Noi pe filiera noastră muncim și avem o comunicare foarte eficientă, inclusiv implicăm și sindicatele”, a spus Mircea Păscăluță.

Precizăm că, pe lângă restanțele salariale, datoriile totale ale CFM, inclusiv față de furnizori, depășesc un miliard de lei. În ultimii zece ani, CFM a fost în centrul unor transformări marcate de provocări economice, schimbări de management, presiuni externe și încercări repetate de reformă. De la probleme de corupție și subfinanțare la crize generate de factori externi precum pandemia de COVID-19 și instabilitatea regională, CFM a cunoscut un parcurs complicat. Guvernul anunța măsuri de stabilizare, inclusiv atragerea de fonduri externe și valorificarea activelor neutilizate, evaluate la peste 100 de milioane de lei. Totuși, oficialii recunosc că aceste investiții nu vor aduce soluții imediate.

Citește mai mult