Social

Investiții în CFM: statul propune alocarea a 400 milioane de lei anual, pentru următorii cinci ani

Statul ar putea aloca anual, timp de cinci ani, 400 de milioane de lei pentru întreținerea și modernizarea rețelei feroviare, în baza unui contract multianual care va fi semnat între Ministerul Infrastructurii și Calea Ferată din Moldova (CFM). Finanțarea, care urmează a fi alocată din bugetul de stat și fonduri externe, este văzută drept o oportunitate de revitalizare a căilor ferate din Republica Moldova. Totuși, specialiștii avertizează că succesul acestui proiect depinde și de o conducere eficientă, capabilă să valorifice oportunitățile pieței și să asigure o gestionare sustenabilă a fondurilor.

Alocările vor permite efectuarea lucrărilor de reparație curentă și capitală a infrastructurii feroviare, reducerea restricțiilor de circulație, creșterea vitezei trenurilor și îmbunătățirea capacității de transport, se arată în proiectul supus consultărilor publice. Autorii estimează că investițiile vor contribui, inclusiv, la redirecționarea fluxurilor de marfă și pasageri de la transportul rutier la cel feroviar, ceea ce va reduce costurile de întreținere a drumurilor publice.

„A scăzut volumul de mărfuri și numărul de pasageri transportați pe calea ferată. Operatorul național, în responsabilitatea căruia este până prezent întreținerea infrastructurii feroviare, nu poate acoperi cheltuielile necesare pentru asigurarea unui nivel sporit de siguranță a circulației feroviare”, se arată în document.

Totuși, proiectul prevede și un deficit de aproximativ 173 de milioane de lei anual – deficit care urmează să fie acoperit din economiile generate prin optimizarea activității CFM și dotarea cu echipamente moderne pentru automatizarea proceselor de mentenanță.

Fostul director al CFM și expert în politici economice și infrastructură, Oleg Tofilat, a salutat inițiativa, remarcând că alocările trebuie să fie implementate „cât mai curând posibil”, ideal, începând cu 2025, și să fie susținute de un plan clar de gestionare a lichidităților. Potrivit acestuia, contractul multianual este un pas crucial pentru redresarea CFM, însă succesul său va depinde și de o conducere competentă, capabilă să valorifice oportunitățile pieței și să asigure o administrare eficientă a resurselor.

„Calea Ferată este ca un pacient grav bolnav. Acest contract multianual este principal, dar el nu este suficient. Trebuie să fie o conducere responsabilă și gata să fructifice oportunitățile de piață și trebuie și alte măsuri. Dar, cu certitudine, dacă se rezolvă cu contractul multianual și cu alocările din anul 2025, atunci sunt șanse bune de supraviețuire, chiar și nu cu cea mai inspirată conducere. Dacă se anunță acest lucru, cu siguranță sunt șanse să vină conducători mai bine pregătiți acolo, or, în situația actuală, nimeni nu poate să își asume conducerea acestei întreprinderi, pentru că este practic în incapacitate, dar cu atare alocații deja e posibil să fie gestionată”, a declarat Oleg Tofilat pentru Teleradio-Moldova.

Datele statistice analizate de expertul economic Veaceslav Ioniță arată o scădere dramatică a activității feroviare, în 2024: transportul de pasageri a scăzut cu 13%, față de anul 2023, iar transportul de mărfuri s-a prăbușit cu 39%. Indicele CFM a ajuns la doar 3% din nivelul maxim din 1986, iar perspectiva continuării activității devine din ce în ce mai incertă. „Nu mai este doar o problemă economică, ci o criză politică. Fără intervenția urgentă a autorităților, CFM riscă să dispară definitiv”, avertizează Ioniță.

Expertul propune câteva măsuri esențiale pentru redresarea companiei, între care restituirea accizei pentru căile ferate, compensarea investițiilor făcute în ultimii trei ani și separarea activităților de transport de pasageri, mărfuri și întreținerea infrastructurii, pentru o gestionare mai eficientă și transparență sporită.


Calea Ferată din Moldova (CFM) a fost, în ultimii peste zece ani, în centrul unor transformări marcate de provocări economice, schimbări de management, presiuni externe și încercări repetate de reformă. Situația a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor CFM și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților, care au început să se confrunte cu restanțe de câteva luni. Nemulțumiți, feroviarii au organizat mai multe proteste, însă fără rezultat. Restanțele salariale se ridică la peste 150 de milioane de lei.

Anterior, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a recunoscut problemele grave cu care se confruntă CFM și a explicat că autoritățile sunt implicate în atragerea de fonduri externe pentru modernizarea infrastructurii feroviare. „Ceea ce am discutat noi, sindicatele și reprezentanții Căii Ferate din Moldova, este să alocăm bani suplimentari din bugetul de stat pentru modernizarea infrastructurii feroviare. În acest mod, compania va avea resurse”, declara, la sfârșitul lunii ianuarie, parlamentarul.

CITEȘTE ȘI:

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult