Compensațiile pentru căldură, disponibile la oficiile poștale. Până când pot fi ridicați banii

Persoanele care beneficiază de compensații monetare pentru încălzire pot ridica sumele aferente lunii februarie până pe data de 25 martie, de la oficiul poștal. După această dată, sumele neridicate vor fi returnate, iar beneficiarii vor putea să le acceseze în luna următoare. Informațiile au fost confirmate pentru Teleradio-Moldova de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
„Pe data de 25, poșta face procesul-verbal, respectiv banii se retrag. Dacă suma nu a fost retrasă în luna martie, în aprilie se va face transfer pentru luna martie și luna aprilie. Dacă persoana nu ridică banii în decurs de 12 luni consecutive, prestația se stopează”, a declarat Petru Socolan, șeful Direcției informare și comunicare din cadrul CNAS.
Peste 710.000 de familii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md vor primi, pentru lunile februarie și martie, compensațiile pentru căldură sub formă monetară, iar cele pentru energia electrică – direct în factură.
De compensații la energia electrică vor beneficia, până în decembrie 2025, cu sprijinul Uniunii Europene, toți cetățenii, indiferent dacă s-au înscris sau nu pe compensatii.gov.md. Acestea vor acoperi diferența dintre prețul reglementat și prețul de referință, până la un plafon maxim de 1,84 lei/kWh, pentru un consum de până la 110 kWh pe lună per loc de consum.
Este al treilea an consecutiv în care Guvernul compensează creșterile de tarif la energie. În premieră, în acest sezon, compensațiile sunt acordate atât în bani, cât și direct în factură.
CITEȘTE ȘI: