Politic

Moțiunea simplă împotriva activității Ministerului Educației, respinsă după cinci ore de dezbateri

După aproape cinci ore de dezbateri tensionate, majoritatea parlamentară a respins moțiunea simplă depusă de comuniști și socialiști împotriva politicilor Ministerului Educației. În plen, ministrul Dan Perciun a recunoscut că sistemul se confruntă inclusiv cu un deficit de cadre, însă a respins acuzațiile opoziției, care l-a criticat pentru lipsa de acțiuni în domeniu.

Ministrul Educației Dan Perciun a prezentat în Parlament bilanțul investițiilor din domeniul educației și a recunoscut că sistemul se confruntă cu mai multe probleme, inclusiv un deficit acut de cadre didactice, în special pentru discipline precum fizica, matematica, informatica, învățământul primar și psihopedagogia. Oficialul a anunțat că ministerul pregătește politici diferențiate pentru fiecare disciplină, în funcție de gradul de deficit, cu scopul de a remedia situația. Sunt luate în calcul inclusiv indemnizații mai mari pentru tinerii care vor alege să studieze și să predea aceste discipline.

„Vedem o stabilizare a sistemului. Reducerea numărului de cadre didactice mai persistă, într-adevăr, dar acest lucru se datorează îmbătrânirii. De asta este și mai important să facem mai mult decât facem astăzi pentru a atrage tineri specialiști și despre cum organizăm rețeaua școlară.”

Opoziția nu s-a arătat convinsă de „reușitele” prezentate de Dan Perciun în fața Parlamentului. Deputata independentă Reghina Apostolova, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat definitiv pentru fraudă bancară, a acuzat ministrul că ar fi închis, doar anul trecut, „12 instituții de învățământ”.

În replică, Perciun a respins acuzațiile și a precizat că deciziile de închidere sau reorganizare a instituțiilor educaționale sunt luate de consiliile raionale: „Ministerul Educației, cât am fost eu ministru, nu a închis nicio școală*”. Vezi câte școli au fost închise, reorganizate prin fuziune sau absorbție începând cu 1 septembrie 2024 AICI.

Socialistul Petru Burduja a acuzat, la rândul său, ministerul că ar fi „lichidat”Universitatea Agrară. În replică, Dan Perciun a explicat că fuziunea, și nu lichidarea, Universității Agrare cu Universitatea Tehnică a Moldovei „a fost necesară pentru a revitaliza învățământul agrar și pentru a asigura o administrare mai eficientă”. Ministrul a precizat că universitatea se afla „într-o stare deplorabilă din cauza mai multor guvernări și administrații iresponsabile, dar și a unor rectori care au profitat de pe urma instituției”.

După ore de polemici legate de activitatea ministerului și manualele de istorie care au stârnit controverse și discuții aprinse în spațiul public în ultimele săptămâni, aleșii poporului au trecut la... alegeri. Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, i-a cerut lui Perciun să răspundă „clar”, cu „da” sau „nu”, dacă și-a suspendat activitatea la minister în timpul campaniei electorale de anul trecut. Ministrul Educației a recunoscut că a participat la întâlniri electorale, dar spune că a făcut-o doar în timpul său liber.

Și voi continua să fac acest lucru de fiecare dată, mai ales că, în opinia mea, miza acestor alegeri a fost, în primul rând, salvarea Republicii Moldova și menținerea vectorului european. Am încurajat activ și reprezentanții sistemului educațional să se implice în promovarea referendumului, cu maximă dedicație, înțelegând importanța acestuia pentru țară. Și voi continua să fac acest lucru, nu pentru un candidat electoral, ci pentru direcția pe care o consider esențială pentru viitorul țării.

După runda de întrebări și răspunsuri, moțiunea a fost supusă votului. Majoritatea parlamentară a respins-o, pronunțându-se împotriva acesteia. Exercițiul s-a desfășurat în absența deputaților afiliați lui Șor, care au părăsit sala de plen înainte de vot.


De la începutul anului, opoziția a înaintat trei moțiuni simple împotriva membrilor Cabinetului de miniștri condus de Dorin Recean. Două dintre acestea – împotriva politicilor Ministerului Sănătățiiși Ministerului Educației – au fost respinse. Cea de-a treia moțiune,împotriva politicilor Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, nu va mai fi examinată, întrucât ministrul Dumitru Alaiba și-a anunțat demisia în această dimineață.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult