Vladimir Putin: Rusia este de acord cu încetarea focului în Ucraina, doar că există „nuanțe”

Președintele rus Vladimir Putin susține că este de acord cu încetarea focului în Ucraina, dar că acest fapt trebuie să ducă la o pace de lungă durată și să înlăture cauzele inițiale ale crizei. Liderul de la Kremlin a mai declarat că susține ideea unui armistițiu de 30 de zile, „doar că există unele nuanțe”. În special, el se opune ca Ucraina să continue mobilizarea forțată a militarilor și să primească armament în perioada următoare. Declarația a fost făcută joi, 13 martie, la Minsk, în cadrul unei conferințe de presă comune cu liderul belarus, Aleksandr Lukașenko.
Liderul rus a făcut referire la situația din regiunea Kursk, unde forțele rusești desfășoară o contraofensivă. Potrivit lui Putin, Ucraina ar avea un interes major să obțină un armistițiu de 30 de zile, deoarece trupele sale din zonă ar fi blocate.
„Dacă în următoarele zile blocada fizică va fi completă, nimeni nu va mai putea ieși. Vor exista doar două opțiuni: să se predea sau să moară. În aceste condiții, pentru partea ucraineană ar fi foarte avantajos să obțină un armistițiu de cel puțin 30 de zile. Și noi suntem de acord, dar există nuanțe”, a spus Putin.
El a subliniat că forțele ruse avansează pe aproape toate fronturile și că trebuie clarificat cum va fi gestionată linia frontului în cazul unui armistițiu.
„Trupele rusești înaintează pe aproape toate sectoarele frontului. Se creează condiții pentru a încercui unități ucrainene de dimensiuni considerabile. Cum vor fi folosite aceste 30 de zile? Ucraina le va folosi pentru mobilizare forțată și pentru a primi armament suplimentar?”, a întrebat Putin, menționând că aceste aspecte trebuie discutate înainte de a accepta un acord de încetare a focului.
Totodată, Putin i-a mulțumit lui Donald Trump pentru interesul acordat reglementării războiului din Ucraina și a spus că nu exclude că va discuta cu președintele american, Donald Trump, despre un eventual armistițiu: „Există aspecte care trebuie discutate, inclusiv cu SUA”.
Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că întârzie în mod deliberat încheierea unui acord de pace, la mai bine de trei ani de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei.
„Din păcate, de peste o zi, lumea nu a auzit un răspuns clar din partea Rusiei la propunerile formulate. Acest lucru confirmă din nou că Rusia dorește să continue războiul și va încerca să amâne cât mai mult posibil instaurarea păcii”, a scris Zelenski pe Telegram, joi, 13 martie.
Liderul de la Kiev și-a exprimat speranța că presiunea exercitată de Statele Unite va fi suficientă pentru a determina Rusia să pună capăt războiului.
The Ukrainian delegation provided me with a detailed report on its meeting with US representatives in Saudi Arabia, including the progress of negotiations and key aspects.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) March 13, 2025
It is good that the conversation was entirely constructive. Ukraine is committed to moving quickly toward… pic.twitter.com/5chfbyUvjB
Negociatorii SUA, conduși de Steve Witkoff, au sosit în Rusia
Pe 13 martie, o delegație americană a ajuns în Rusia, unde sunt programate întrevederi cu partea rusă. „Într-adevăr, sunt planificate contacte. Nu vom anticipa rezultatele, vom oferi detalii mai târziu”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, comentând vizita negociatorilor.
Între timp, consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov, a anunțat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va întâlni cu trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, joi seară, într-un format închis. Mai devreme, în aceeași zi, Ușakov a declarat că Witkoff nu va avea rolul de mediator în negocierile cu Rusia. „SUA au desemnat un alt mediator pentru negocierile cu Rusia – nu este Steve Witkoff”, a afirmat Ușakov într-un interviu pentru postul de televiziune „Zvezda”.
Negocieri între SUA și Ucraina
În Arabia Saudită, pe 11 martie, au avut loc discuții între delegațiile SUA și Ucrainei privind reglementarea pașnică a războiului. La finalul întâlnirii de la Jeddah, s-a anunțat că Kievul a acceptat propunerea SUA de a declara un armistițiu de 30 de zile.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că decizia aparține Rusiei. Potrivit acestuia, încetarea focului va intra în vigoare doar în cazul unui răspuns favorabil din partea Moscovei, după care ar urma să înceapă negocierile de pace.
- Trump avertizează cu privire la sancțiuni „devastatoare” împotriva Rusiei dacă discuțiile eșuează
- Armistițiu în Ucraina // Liderii UE cer garanții de securitate pentru Kiev, iar Trump se declară pregătit să discute cu Putin
- Ucraina este de acord să întrerupă acțiunile militare pentru 30 de zile, SUA să reia livrările militare și schimbul de informații
- Republica Moldova face apel către Federația Rusă să accepte încetarea focului în Ucraina