Social

Mai multe familii din Briceni și Sîngerei vor beneficia de sprijin pentru renovarea energetică a locuințelor

Alte 13 familii din raioanele Briceni și Sîngerei vor beneficia de sprijin financiar pentru renovarea energetică a locuințelor prin intermediul Programelor de finanțare a Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM). În acest scop, Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a semnat deja contractele de finanțare.

Potrivit unui comunicat al CNED, în cadrul unui proiect pilot, UE va acoperi 50% din costurile eligibile pentru reabilitarea energetică a 180 de gospodării vulnerabile din zonele rurale. FEERM va acoperi până la 45% din cheltuieli, iar beneficiarii vor contribui cu doar 5%.

Locuințele vor fi modernizate prin măsuri esențiale precum izolarea termică a pereților și fundației, reabilitarea acoperișului, înlocuirea ușilor și ferestrelor sau instalarea unor centrale termice pe biocombustibili solizi. Aceste lucrări vor contribui la reducerea consumului de energie și a costurilor lunare ale gospodăriilor.

„Această inițiativă vine ca un sprijin substanțial pentru familiile din localități rurale, care se confruntă cu un grad înalt de sărăcie energetică. Scopul este să susținem familiile să-și îmbunătățească eficiența energetică a locuințelor, iar astfel să reducă costurile energetice. Este pentru prima dată când populația din Republica Moldova beneficiază de acces direct la programe guvernamentale de finanțare pentru eficiența energetică. O prioritate pentru CNED este ca acest sprijin financiar să aducă îmbunătățiri reale și vizibile pentru cei care au cea mai mare nevoie de el”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED.

Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de către Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, susținut financiar prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M).


Citește mai mult