Festivalul Internațional „Crizantema de argint” și-a anunțat premianții într-un spectacol de gală
Nostalgie, dor, credință. Toate acestea au răsunat prin romanțele pline de rafinament, interpretate de participanții la Festivalul Internațional „Crizantema de argint”. Evenimentul s-a desfășurat trei seri la Teatrul Național „Mihai Eminescu" și a culminat cu Gala premiilor la cele două secțiuni: interpretare și creație.

La secțiunea creație, premiul I a fost o surpriză pentru juriu și, în special, pentru Tatiana Gînu din raionul Hâncești.
- Recent, m-am întors din Germania, acolo am lucrat ca agent de vânzări, manager de oficiu. - Premiul I la secțiunea compoziție, ce înseamnă pentru Dumneavoastra? - Vreți să mă credeți că nici acum nu realizez, am diploma, țin florile în mână și am emoții.
Soledad Baciu, elevă în clasa a 12-a la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu" din Chișinău, a fost apreciată cu două premii: „Tinerețea Romanței" și Premiul I la secțiunea interpretare.
Sunt fericită că această primă încercare m-a făcut să îndrăgesc atât de mult acest gen și o să mă străduiesc să promovez întotdeauna și să cânt romanța.
Premiul Mare al „Crizantemei de Argint” i-a revenit Alinei Ichim de la Opera Română din Brașov.
Pentru mine este foarte important. Mai important decât acest premiu, faptul că am ajuns la sufletele Dumneavoastră și am reușit să vă bucur.
La ambele secțiuni: interpretare și creație au participat 24 de concurenți.
„Romanța este întotdeauna greu s-o jurizezi pentru că romanța e un dialog cu sufletul, cu inima, e o zonă foarte intimă”, spune președintele juriului Alexandru Rotaru.
Spectatorii au rămas impresionați și emoționați până la lacrimi.
„Am fost 22 de ani peste hotare, am vrut demult să ajung la un concert de acesta, de romanță. Până la lacrimi m-a adus, fiindcă e despre mamă, casă, părinți.”;
„Mă simt copleșit de amintri, amintiri mai mult triste, ca și romanța.”;
„Romanța cred că-i tinerețea ceea a noastră, e poezia vieții care este cântată.”
Romanța ar putea fi inclusă în patrimoniul imaterial al UNESCO. În prezent, se lucrează la un dosar comun al Republicii Moldova și al României în acest sens.
„Pentru că ne reprezintă. Ea se cântă la fel în toate provinciile românești unde este suflet românesc - este romanță curată pe poezie românească, limbă română literară, este cel mai frumos mesager cultural al patrimoniului românesc”, menționează Alina Mavrodin, directoarea Festivalului „Crizantema de Aur” din Târgoviște.
În finalul festivalului, participanții au fredonat una dintre cele mai îndrăgite romanțe.
