Externe

Kievul, îngrijorat de controlul SUA asupra resurselor minerale: solicită investiții suplimentare

Ucraina va solicita modificări în acordul economic propus anterior de președintele american Donald Trump, scrie agenția Bloomberg sâmbătă, 29 martie, citând surse apropiate discuțiilor. Potrivit jurnaliștilor, Kievul dorește ca în înțelegere să fie inclusă o clauză privind creșterea investițiilor americane, scrie DW.

De asemenea, conform materialului Bloomberg, proiectul acordului prevede ca Washingtonul să obțină controlul asupra tuturor investițiilor majore în infrastructura și resursele minerale din Ucraina, fără limită de timp. Această prevedere provoacă îngrijorare la Kiev, deoarece ar putea submina procesul de aderare la Uniunea Europeană și ar putea obliga Ucraina să ramburseze întreaga asistență militară și economică oferită de SUA de la începutul războiului.

Dacă acest parteneriat va fi acceptat, Statele Unite vor obține controlul efectiv asupra deciziilor de investiții legate de o mare parte a economiei ucrainene, inclusiv industria minieră, petrol și gaze, extracția resurselor minerale esențiale, precum și asupra porturilor, drumurilor și căilor ferate”, scrie Bloomberg.

Totodată, oficialii ucraineni și-au exprimat îngrijorările cu privire la documentul propus în cadrul discuțiilor cu partea americană. Reprezentanții SUA nu au respins obiecțiile ucrainene, în special cele legate de posibila aderare la UE.

Acest lucru sugerează că Washingtonul ar putea fi deschis să discute eventuale modificări”, transmite Bloomberg, citând o sursă anonimă.

SUA vizează controlul asupra tuturor resurselor minerale

Joi, 27 martie, publicația „Financial Times” și agenția Bloomberg au relatat că, în noua versiune a acordului privind resursele minerale dintre SUA și Ucraina, transmisă Kievului la 23 martie, Washingtonul formulează cerințe mult mai agresive privind controlul asupra resurselor naturale și activelor energetice ale Ucrainei.

Acordul ar urma să se aplice tuturor resurselor minerale ale Ucrainei, inclusiv petrolului și gazelor naturale, precum și activelor energetice-cheie de pe întreg teritoriul țării. În plus, acordul acoperă infrastructura legată de exploatarea resurselor naturale, cum ar fi drumurile, căile ferate, conductele, porturile și rafinăriile, potrivit FT.

Totodată, Ucraina ar trebui să transfere 50% din veniturile obținute din noile proiecte de infrastructură și exploatare a resurselor într-un fond comun.

Conform surselor citate, contribuțiile financiare ale Statelor Unite după invazia rusă din 2022 vor fi considerate „contribuție la parteneriat”. Acest aspect este menționat și în articolul Bloomberg din 29 martie.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult