Social

Îmbunătățirea cadrului legal pentru protecția jurnaliștilor, subiect de discuție la Parlament

Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va elabora un proiect de act normativ care va avea drept scop îmbunătățirea protecției jurnaliștilor în Republica Moldova. În acest sens au fost organizate dezbateri la Parlament, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor media și organizațiilor neguvernamentale din domeniu.

Președinta Comisiei, deputata Liliana Nicolaescu-Onofrei, a subliniat în deschiderea discuțiilor că analiza legislației actuale a relevat insuficiența normelor ce reglementează protecția jurnaliștilor.

Îmbunătățirea cadrului legal privind protecția jurnaliștilor este o necesitate recunoscută, inclusiv în contextul realizării acțiunilor aferente procesului de aderare la UE. Deși există prevederi legale care vizează asigurarea protecției jurnaliștilor, adesea acestea nu sunt aplicate eficient, motiv pentru care ne-am propus să discutăm despre măsurile necesare și modalitățile prin care putem consolida protecția jurnaliștilor.

Participanții la ședință au salutat organizarea acestor discuții și au reiterat faptul că normele legale ce reglementează modul și forma de garantare a drepturilor jurnaliștilor sunt insuficiente. De asemenea, participanții au discutat despre necesitatea reglementării unor mecanisme clare care să garanteze și să faciliteze accesul jurnaliștilor la informație, protecția dreptului la exprimare și sancționarea acțiunilor de ultragiere a jurnaliștilor aflați în exercițiul funcțiunii.

Jurnaliștii de investigație sunt cel mai des ținta atacurilor, iar aceste acțiuni trebuie descurajate, a afirmat Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice.

Asupra jurnaliștilor de investigație presiunile sunt mult mai subtile decât cele directe în stradă în care s-a lovit microfonul, camera, sau s-a închis ușa. Asupra celor de investigație se lucrează subtil, dar periculos, inclusiv prin atacuri prin intermediul rețelelor de socializare.

În anul 2024, au fost semnalate public 66 de cazuri de atacuri asupra jurnaliștilor, față de 43 în anul precedent, ceea ce reprezintă o „creștere îngrijorătoare”, în opinia directorului Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Majoritatea atacurilor sunt sub formă de intimidări, presiuni, atacuri cibernetice, defăimări, amenințări cu moartea și chiar violență. Autoritățile din Găgăuzia deseori atacă jurnaliștii incomozi.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat recent că legislativul va analiza posibilitatea înăspririi pedepselorpentru agresarea și intimidarea jurnaliștilor, după ce jurnaliștii Măriuța Nistor și Igor Ionescu de la publicația „Ziarul de Gardă” au fost atacați în timp ce realizau un reportaj la o manifestație organizată de rețeaua lui Ilan Șor, în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Menționăm că, potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a presei, iar împiedicarea ilegală intenționată a activității mass-mediei atrage răspundere penală.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult