Jānis Mažeiks critică legea „agenților străini”: „Asemenea acțiuni sunt fundamental incompatibile cu valorile UE”

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a criticat inițiativa privind legea „agenților străini”, înregistrată recent în Parlament de un grup de deputați comuniști. Potrivit lui Mažeiks, această propunere de lege este „incompatibilă cu valorile fundamentale ale UE” și nu corespunde așteptărilor de la o țară candidată la aderare.
„Asemenea acțiuni sunt fundamental incompatibile cu valorile UE - democrație, statul de drept și pluralismul mass-media - și departe de orice ne-am aștepta de la o țară candidată. (…) Aderarea la aceste valori UE nu este negociabilă”, a precizat Jānis Mažeiks.
Ambasadorul UE la Chișinău a subliniat că „a fi proeuropean înseamnă a acționa proeuropean”.
Inițiativa opoziției pare ciudată, deoarece chiar reprezentanții partidelor lor ar beneficia de finanțare din Rusia și, prin urmare, sunt subiecții acestei legi, a comentat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, într-o conferință de presă. Biroul permanent al Parlamentului va examina vineri, 4 aprilie, această propunere legislativă, a adăugat ea.
„Mi se pare foarte ciudat să vii cu o astfel de inițiativă, atâta timp cât liderul lor, Igor Dodon, a declarat bani veniți din Federația Rusă. De aceea, un pic de disonanță cognitivă avem la înregistrarea proiectului“, a punctat deputata.
Și parlamentarul Radu Marian a reacționat la propunerea de lege înregistrată în Legislativ: „Socialiștii îl numesc pe Dodon agent străin și vor ca acesta să fie pedepsit. Ori ei s-au zăpăcit și înainte de a înregistra azi proiectul de lege cu privire la „agenții străini” nu au citit declarația de avere a lui Dodon, unde el se laudă că a primit bani de la Moscova (1,2 milioane de lei)”.

Precizăm că într-o declarație publică, mai multe organizații neguvernamentale precizează că, deși proiectul nu are șanse să fie votat, în actuala conjunctură parlamentară, simpla apariție a acestuia constituie „un semnal alarmant și un gest reprobabil”, fiind „un atac asupra societății civile, a presei independente și a dreptului cetățenilor de a fi informați corect”.
Potrivit ONG-urilor semnatare, proiectul este incompatibil cu statul de drept și valorile democratice, fiind inspirat din legislații represive promovate de regimuri autocratice, cum ar fi cel din Federația Rusă.
Autorii propun sancționarea entităților care nu se vor înregistra în calitate de „agenți străini” cu amenzi de la 50.000 la 200.000 de lei, blocarea conturilor bancare și confiscarea resurselor financiare obținute din exterior și care nu au fost declarate. Entitățile care ar încălca repetat prevederile inițiativei ar putea fi lichidate printr-o decizie judecătorească.
Într-un comentariu pentru Teleradio-Moldova, deputata BCS, Diana Caraman, una din autoarele proiectului, a respins criticile, spunând că scopul ar fi ca organizațiile neguvernamentale să activeze într-un mod mai transparent.
Amintim că legea similară adoptată în Georgia de o guvernare pro-Kremlin a generat proteste stradale masive. Drept urmare, Uniunea Europeană a oprit procesul de aderare a Georgiei și a înghețat asistența financiară.