Externe

Președintele ucrainean se află în vizită la Praga

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se află într-o vizită de două zile la Praga, Cehia, unde are planificate mai multe întâlniri.

Liderul de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de Externe. Pe agenda discuțiilor sunt subiecte importante privind cooperarea în domeniile apărării și politicii.

Președintele ucrainean va avea întrevederi cu președintele Cehiei, Petr Pavel, și premierul Petr Fiala, președinții Camerei Deputaților și Senatului, liderii fracțiunilor parlamentare, precum și cu directorii companiilor de apărare, studenți și comunitatea ucraineană.

Cel mai important este recunoștința noastră față de Cehia pentru susținerea de principiu și întărirea cooperării noastre. Inițiativa cehă în domeniul artileriei a fost eficientă, vom continua să lucrăm la aceasta. Un domeniu separat de cooperare este dezvoltarea aviației noastre militare, extinderea programelor de antrenament pentru piloți și asigurarea flotei noastre de avioane F-16. Împreună cu Cehia și alți participanți ai coaliției aeriene, pregătim vești bune pentru Ucraina. Desigur, vom discuta despre eforturile diplomatice și presiunea comună asupra Rusiei pentru a obține o încetare durabilă a focului și încheierea războiului”, a scris Volodimir Zelenski pe Telegram.

Președintele Ucrainei a mai vizitat Praga în anul 2023. Cehia, membră a NATO și a Uniunii Europene, cu 11 milioane de locuitori, a primit de la începutul războiului declanșat de Rusia peste o jumătate de milion de refugiați ucraineni. Din 2022, a furnizat Kievului echipamente militare, inclusiv tancuri, alte vehicule blindate, precum și elicoptere. Praga coordonează o inițiativă europeană finanțată în mare parte de NATO pentru livrarea unui milion de obuze către Ucraina, scrie Agerpres.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult