Volodimir Zelenski, despre negocierile din Turcia: „A fost o șansă reală pentru pași importanți spre încheierea războiului”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, susține că „săptămâna aceasta a fost o șansă reală pentru pași importanți spre încheierea războiului, dacă Putin nu s-ar fi temut să vină în Turcia”. Totodată, acesta critică echipa trimisă de președintele rus la negocieri.
„Eram pregătit pentru o întâlnire directă cu Putin la Ankara sau la Istanbul. Și nu doar pentru o întâlnire, ci pentru a rezolva toate problemele importante, în opinia mea. Dar el nu a fost de acord cu nimic. Mă refer la Putin. Este evident că delegația rusă care a sosit la Istanbul este de nivel foarte scăzut. Nu conține nici măcar o persoană care să ia decizii reale în Rusia. În ciuda acestui fapt, am trimis echipa noastră, condusă de ministrul Apărării din Ucraina, la Istanbul – măcar pentru a verifica dacă acei ruși sunt într-adevăr capabili să decidă ceva”, a scris Zelenski, care se află astăzi în Albania.
Potrivit lui Zelenski, Ucraina este pregătită să facă toți pașii realiști pentru a pune capăt acestui război:
„Îl îndemn pe Putin să ofere delegației sale împuterniciri reale. Pe parcursul zilei, voi informa pe toată lumea cu privire la ceea ce se întâmplă la Istanbul și dacă există vreo șansă ca delegația rusă să facă pași reali pentru a opri uciderile și a pune capăt războiului”.
Menționăm că Rusia și Ucraina au reluat astăzi, 16 mai, negocierile de pace de la Istanbul. Liderul rus Vladimir Putin nu a venit joi la Istanbul ca să discute despre un acord de pace, deși el a fost cel care a lansat inițiativa unor negocieri directe. La discuții nu participă nici președintele american Donald Trump, la fel și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Potrivit presei ucrainene, negocierile de astăzi dintre Rusia, Ucraina și Turcia de la Istanbul au luat sfârșit. Între timp, presa rusă anunță pauză în discuțiile de pace: „la negocierile ruso-ucrainene de la biroul președintelui Turciei, Dolmabahce, din Istanbul, s-a luat o pauză”. Întâlnirea ar fi durat mai puțin de două ore, „pe fondul așteptărilor scăzute, alimentate de confuzia de ultim moment privind programarea și acuzațiile reciproce de rea-credință”, scrie The Moscow Times.