Externe

Atacuri aeriene și de artilerie în Ucraina: cel puțin 10 morți și 32 de răniți în ultimele 24 de ore

Cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 32 rănite în ultimele 24 de ore, în urma atacurilor aeriene și de artilerie lansate de forțele ruse în mai multe regiuni ale Ucrainei, au anunțat oficialii regionali și Forțele Aeriene ale Ucrainei pe 31 mai, potrivit The Kyiv Independent.

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 69 de drone și trei rachete ghidate Kh-59/69, utilizând sisteme de apărare aeriană, război electronic și echipe mobile de foc.

În regiunea Harkov, guvernatorul Oleh Sinehubov a declarat că o serie de lovituri au vizat orașul Harkov și alte nouă localități din apropiere. Șase persoane au fost rănite. Regiunea a fost atacată cu diverse tipuri de arme, inclusiv 26 de drone Shahed, 11 rachete neghidate și bombe aeriene ghidate. Zeci de obiective de infrastructură civilă au fost avariate sau distruse.

În regiunea Herson, guvernatorul Oleksandr Prokudin a anunțat că trei persoane au fost ucise și alte zece rănite, în urma atacurilor care au vizat peste 30 de orașe și sate, cu drone, artilerie și lovituri aeriene. Au fost afectate infrastructura critică și cea rezidențială, inclusiv o casă particulară, o conductă de gaz, garaje și vehicule.

În regiunea Zaporojie, guvernatorul Ivan Fedorov a informat că un copil a fost ucis și altul rănit în satul Dolynka. Forțele ruse au lansat 628 de atacuri în 24 de localități, inclusiv 40 de lovituri aeriene, 376 de atacuri cu drone (în mare parte FPV) și 205 lovituri de artilerie.

În regiunea Dnipropetrovsk, guvernatorul Serhii Lysak a spus că două persoane au fost rănite în atacurile asupra zonei Nikopol, inclusiv asupra orașului și a comunităților învecinate. Au fost folosite artileria, drone FPV și muniții lansate de drone.

În regiunea Sumî, autoritățile locale au anunțat că o persoană rănită în atacuri anterioare a murit la spital, ridicând la cel puțin un mort și patru răniți bilanțul civililor din ultimele 24 de ore. Peste 160 de lovituri au vizat 39 de localități din 16 comunități. Printre armele folosite s-au numărat bombe lansate din aer, sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) și dispozitive explozive transportate de drone.

În regiunea Donețk, guvernatorul Vadym Filașkin a raportat că cinci civili au fost uciși, iar alți nouă răniți.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult