Cultură

„Educația, paradigma iubirii sau arta de a trăi”, o nouă carte semnată de Ion Gagim

Vorbește și scrie cu pasiune despre filosofia educației, filosofia muzicii și arta de a trăi! Vorbim despre Ion Gagim, profesor la Universitatea „Alecu Russo”din Bălți, cu o experiență de peste patru decenii în domeniul educației și autor a 40 de publicații. A venit la Chișinău pentru a ne aduce vestea unei apariții editoriale. De această dată sunt prelegerile publice cu titlul „Educația, paradigma iubirii sau arta de a trăi”.

„Paradigma iubirii, adică educația să se facă după modelul iubirii. Zicea Eminescu că noi, de mii de ani zicem: să ne iubim, dar noi ne sfâșiem, este o carte ferbinte. - De ce ? – Pentru că este actualizată, raportată la gândirea de astăzi, în lumea de astăzi”.

Autor a 40 de publicații, coautor de manuale școlare și universitare, Ion Gagim este invitat la numeroase universități sau centre științifice de peste hotare.

„A muncit foarte mult explicând ce este muzica, explicând de ce avem nevoie de muzică și, în final se încununează cu o roadă când educația este paradigma iubirii, dar educația prin muzică, bineînțeles, și arta de a trăi deoarece a trăi cu ajutorul muzicii este o artă, o necesitate”, afirmă Lilia Granețchaia, conferențiar universitar.

„Această carte întruchipează însăși viața și acele valori frumoase ale vieții precum omenia, toleranța, dragostea, onestitatea. Știe ce înseamnă educația, pentru ce se realizează și care sunt efectele ei”, a menționat Tatiana Șova, decan, Universitatea „Aleco Russo”, Bălți.

La eveniment au participat personalități ale culturii naționale.

„Toate cărțile pe care le scrie domnul Gagim sunt dedicate omului, educației omului și este unicul filosof în muzica din Republica Moldova”, consideră compozitorul Gheorghe Mustea.

Creațiile muzicale, interpretate de tinerii artiști, au înnobilat atmosfera.

Citește mai mult