Social

Cetățeni din Rusia și din stânga Nistrului, cei mai numeroși solicitanți de pașapoarte moldovenești în ultimii trei ani

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în prima lectură, proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova, care introduce condiții mai stricte pentru obținerea cetățeniei. Scopul acestei legi este de a preveni abuzurile și de a integra mai ușor în societate persoanele care dobândesc cetățenia R. Moldova.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Vasile Grădinaru, principalele probleme atestate de autorități la persoanele care au dobândit cetățenia R. Moldova țin de faptul că unii nu cunosc limba română, prevederile Constituției și nu au o sursă permanentă de venit. Acest lucru, printre altele, a dus la o presiune financiară suplimentară pentru bugetul de stat, în special pentru instruirea gratuită în domeniul competențelor lingvistice.

„Am ajuns în situația în care pe unii cetățeni, care au dobândit deja cetățenia, este dificil de a-i integra în societatea noastră. De ce? Pentru că ei nu cunoșteau limba română nici la nivelul cel mai simplu, nu cunoșteau elementar prevederile Constituției și nici nu aveau o sursă permanentă de venit. Astfel, au fost stabilite câteva condiții obligatorii pe care trebuie să le întrunească solicitantul la dobândirea cetățeniei. (...) Pentru că, în caz contrar, riscăm să avem o situație în care, deși se află în alte țări, cetățeanul vine, după ce a obținut cetățenia, și solicită ajutor social. (...) În situația în care noi acordăm cetățenia la cerere și cetățeanul nu cunoaște limba română, nu cunoaște legislația devine o povară pentru bugetul de stat. Cetățeanul, dacă își dorește cu adevărat să fie cetățeanul Republicii Moldova, ar trebui să cunoască măcar la nivel simplu de comunicare limba română sau prevederile Constituției, ca să poată conviețui normal, armonios în societate”, a explicat Vasile Grădinaru la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Potrivit lui Vasile Grădinaru, în ultimii trei ani au fost înregistrate peste 30.000 de cereri de cetățenie, aproximativ 40% din partea cetățenilor care locuiesc în stânga Nistrului și, pe al doilea loc ca număr, din partea solicitanților din Federația Rusă.

„Din numărul total de cetățeni care au solicitat cetățenia, aproximativ 40% sunt cetățeni care locuiesc în stânga Nistrului. A doua masă de solicitanți, ca pondere, este din Federația Rusă. Scopul solicitărilor ține fie de evitarea înrolării în Forțele Armate, fie de obținerea accesului la piața Uniunii Europene, având în vedere că R. Moldova se află într-un proces accelerat de integrare pe piața UE. De asemenea, pașaportul Republicii Moldova oferă acces la instituții de învățământ, la angajare, la călătorie - la orice în Uniunea Europeană”, a subliniat Vasile Grădinaru.

Potrivit autorităților, în ultimii ani, au fost depistate aproximativ o sută de tentative de fraudă la obținerea cetățeniei. Pentru a preveni abuzurile în procesul de dobândire a cetățeniei R. Moldova, au fost introduse verificări mai stricte, inclusiv acces la baza de date internațională, interviu cu solicitantul de cetățenie și asigurată interconexiunea între instituții pentru depistarea actelor false.

„Au fost introduși pași suplimentari pentru a verifica aceste informații. Autorităților responsabile li s-a oferit acces la baza de date internațională, care verifică informația legată de termenele de ședere. (...) De asemenea, s-a introdus o nouă posibilitate ca membrii Comisiei de evaluare să aibă un interviu cu solicitantul de cetățenie. Asta permite să fie verificat dacă persoana se află, cu adevărat, în R. Moldova, cunoaște limba, are un loc permanent de trai sau întrunește anumite condiții. În plus, s-a oferit o interconexiune între instituții, astfel încât să fie depistate actele false”, a precizat Vasile Grădinaru.

Amintim că proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova a fost aprobat, în prima lectură de către Parlament pe 27 iunie. Pentru a intra în vigoare, inițiativa legislativă urmează a fi votată și în lectura a doua de către deputați.

Noi reguli pentru obținerea cetățeniei. Părerile deputaților sunt împărțite

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult