Merz: Perspectiva unui scut nuclear european, foarte îndepărtată. Trebuie „întreprins totul pentru a menține participarea SUA”

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat pe 1 iulie că reflecția asupra unei eventuale descurajări nucleare europene se înscrie într-o perspectivă foarte îndepărtată, astfel încât prioritară ar trebui să fie menținerea angajamentului american față de apărarea Europei.
Friedrich Merz a declarat că trebuie „întreprins totul pentru a menține participarea nucleară a Statelor Unite pentru anii și chiar deceniile viitoare”, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Cancelarul german a subliniat, de asemenea, că încă nu există o inițiativă concretă privind un scut european, în afară de discuțiile cu Franța.
„Până în prezent, nu am acceptat decât oferta de discuție a Franței, pentru a aborda cu calm această chestiune cu guvernul francez”, a spus Merz într-o conferință de presă cu prim-ministrul luxemburghez Luc Frieden.
Potrivit cancelarului german, crearea unei descurajări nucleare independente de Statele Unite este „o sarcină care se înscrie într-o perspectivă pe termen foarte, foarte lung, întrucât există multe probleme de reglat, care depășesc cadrul perioadei în care trebuie mai întâi să ameliorăm capacitatea de apărare a Europei cu structurile existente”.
După ce conservatorii germani au câștigat alegerile în iarnă, Merz ceruse o discuție cu Franța și Marea Britanie, cele două puteri nucleare vest-europene, pentru a vedea dacă Germania ar putea „beneficia de partajarea armelor nucleare sau măcar de securitatea nucleară”.
În prima sa întrevedere în calitate de cancelar cu președintele francez Emmanuel Macron, Friedrich Merz dăduse asigurări că Parisul, Berlinul și Londra urmează să înceapă discuții privitoare la descurajarea nucleară.
În același timp, el prevenise însă că nu este vorba „de a ne substitui garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite Europei”.