14 ani de perseverență: o plantație de agriș a devenit sursa stabilității unei familii din Drochia

Tot mai mulți locuitori din mediul rural aleg să dezvolte afaceri agricole acasă. În satul Chetrosu din raionul Drochia, familia Botnari cultivă agriș - o cultură care necesită condiții adecvate de plantare și îngrijire. De la o idee modestă, începută acum 14 ani, plantația de agriș s-a transformat într-o mică afacere de familie ce le oferă stabilitate și satisfacția muncii făcute acasă.
Afacerea cu agriș a început în 2011, dar cu fiecare an a devenit tot mai clar că această cultură poate aduce stabilitate și speranță antreprenorilor. Așa că Alexandru Botnari, împreună cu soția și familia, au dezvoltat plantația pe o suprafață de peste un hectar. Au învățat din mers, din cărți, traininguri și de la experți, iar rezultatele sunt pe măsură - în anii favorabili, culeg până la trei tone de fructe.
„Este al 14-lea an. Ne dorim să avem un venit stabil ca gospodărie și să nu fim nevoiți să plecăm peste hotare. Am cultivat două soiuri. Apoi mai găseam prin teritoriu, din Anglia aduceam cele mai bune semințe. Așteptam câțiva ani, dar uneori recolta se scutura, alteori nu se cocea la timp. În cele din urmă, ne-am întors la primul soi, a relatat Alexandru Botnari, agricultor.
„Primăvara începem cu prășitul. Apoi plantele cresc mari, iar dedesubt trebuie să tăiem puieții. Dacă nu-i tăiem, nu putem să le culegem. Acum le culegem. După recoltare, toamna, iarăși trebuie să începem curățatul pentru a le pregăti pentru primăvară”, a spus Maria Botnari.
Agrișul este cultivat fără substanțe chimice și este destinat atât consumului proaspăt, cât și procesării.
„Pentru sănătate e perfect. El e foarte lecuitor pentru diabet. Câțiva ani producția o luau de acasă și o duceau în magazinele mari, piața agricolă din Chișinău. Oamenii vin și cumpără”, a spus agricultorul.
Afacerea este gestionată doar de familie, iar în perioada recoltării, rudele și vecinii le oferă sprijin la cules.
„Venim de fiecare dată cu bucurie la ajutor ca să facem o clacă frumoasă, să ajutăm acești gospodari, care au inițiat așa o afacere, care nu e deloc ușoară. Cere multă muncă, multă migală. Datorită faptului că ei sunt oameni harnici, îi apreciez foarte mult”, afirmă vecinii.
Schimbările climatice rămân o provocare pentru agricultori. Anul trecut, grindina și înghețurile de primăvară au afectat semnificativ producția. Și în acest an, temperaturile scăzute din luna aprilie au compromis o parte importantă din roadă. Cu toate acestea, familia Botnari își continuă activitatea și are planuri de dezvoltare.
Mai multe istorii de succes ale afacerilor locale, puteți urmări în fiecare zi de duminică, la ora 14:00, în cadrul emisiunii „Pământ și Oameni" de la Moldova1.