O samă de cuvinte// «Sarpa» lui Eliade și algebra lingvistică
«Andronic își duse mâna la frunte și începu să murmure. Căpitanul Manuilă îl auzea acum atât de clar, încât parcă i-ar fi șoptit toate cuvintele aproape de ureche. Aceleași farmece; căci revenea mereu cuvântul „sarpa”, pe care Andronic îl rostea în nenumărate feluri, șuierându-l sau tărăgănându-l.» (Mircea Eliade, «Șarpele»)
Nu despre literatura lui Eliade vorbim aici și nici despre unele dintre „miturile” inventate de el, de exemplu în culegerea de texte scurte cu tentă naționalist-legionară «De la Zalmoxis la Genghis-Han». Pe lângă vrăjile sexuale reptiliene din nuvela respectivă, Eliade îi susură cititorului cuvântul neliniștitor și magic „sarpa”, care e cum se spune șarpe în toate limbile indiene de astăzi (Eliade auzise cuvântul când își freca picioarele goale sub masă cu Maitreyi, fata gazdei lui, de față cu părinții ei), iar cititorul mai simte imediat și că “sarpa” din sanscrită e același cuvânt cu „serpens” din latină, care ne-a dat nouă „șarpele”, și că vine de la un verb care însemna „a se târî”, a… șerpui (vezi serpentinele de la munte și verbul „serpenter”, a șerpui în franceză).
Acum… în albaneză „șarpe” se spune „gjarpër” și așa învățăm puțină algebră lingvistică. În albaneză, un s- inițial din latină a devenit gj-, pronunțat ca Gi- din Gina (iar alteori ș, scris sh-, mai ales în grupuri de consoane). Odată ce înțelegem regula modificării fonetice în albaneză, oricât de bizară ar părea (un s- care devine gj-!…), ea este automată, algebrică. De aceea, latinescului „sex” (6, șase) îi corespunde în albaneză gjashtë (pronunțat: <giaștă>); ba chiar, regula se aplică și termenilor indo-europeni, moșteniți dintr-o limbă arhaică comună, de pildă nu ne va mira, odată stabilită regula s- > gj-, că gjumë înseamnă în albaneză „somn” (înrudit cu latinescul somnus, sopnus…).
Și iată cum regulile algebrice ale etimologiei ne învață că albanezul „gjak”, sânge, vine de la „suc”, „sucus” — lichidul, umezeala care curge din plante, oameni și ființe… suc = gjak. Iar vendetta în albaneză este: gjak-marrja = a lua sucul cuiva, a-i lua sângele (gjak = sânge / marr = a lua).
De-aia spunea Eugen Ionescu: „La philologie mène au crime…”
