Justiție

Declarație: Prin cererea de extrădare în Federația Rusă, „tovarășii de hoții” de la Moscova ar încerca „să-l ajute” pe Plahotniuc

Procurorii și judecătorii din R. Moldova nu vor mai avea „nicio scuză” să tergiverseze dosarele în care este învinuit oligarhul Vladimir Plahotniuc, după extrădarea acestuia în R. Moldova, susține Maia Sandu. Președinta crede că solicitarea depusă de Moscova privind extrădarea în Federația Rusă a lui Plahotniuc, reținut pe 22 iulie în Grecia, reprezintă un gest „al tovarășilor de hoții” al acestuia cu scopul de „a-l ajuta”.

Maia Sandu susține că, cel mai probabil, organele competente elene l-au urmărit pe Vlad Plahotniuc câteva luni până la reținere, care nu ar fi fost „o întâmplare” și și-a exprimat speranța că acesta va ajunge în R. Moldova pentru a fi tras la răspundere.

„Nu cred că și-a dorit să stea la închisoare. (...) Reținerea lui Plahotniuc este o noutate bună. În sfârșit, după șase ani de căutări și încercări. Nu aș putea să spun tot ce cred despre asta, pentru că avocații acestei persoane vor folosi declarațiile mele inclusiv pentru a încerca să oprească extrădarea și mai departe - în instanță. Dar cred că e sigur să spunem că trebuie să se facă dreptate”, a declarat Maia Sandu într-un interviu oferit jurnaliștilor de la NewsMaker.

Șefa statului nu a anticipat niciun termen privind extrădarea oligarhului la Chișinău, „foarte mult contează actele care vor fi depuse de către instanțele din Republica Moldova și cât de bine va fi totul explicat și probat”. Ea a adăugat că și „prietenii” lui Plahotniuc de la Moscova ar face eforturi de a-l salva pe acesta din arest.

„E clar că echipa lui o să încerce acum să lanseze tot felul de povești și prietenul lui de la Moscova deja face eforturi. Cererea de extrădare de la Moscova sunt sigură că a venit tot de la prietenul lui. E clar că tovarășii de hoții încearcă să se ajute reciproc”, a menționat președinta.

Șefa statului a solicitat justiției să accelereze investigarea „furtului miliardului”.

„Sunt sigură că instituțiile noastre vor face totul ca extrădarea să se întâmple și, pe de altă parte, justiția moldovenească nu mai are niciun motiv acum să tergiverseze dosarele la nesfârșit. Trebuie să se facă dreptate după atâția ani, după atâta așteptare, după 10 ani de investigare a furtului miliardului. Pentru că mă uitam și astăzi prin istoricul acestor investigații și, chiar dacă Procuratura Anticorupție și unii procurori se laudă că investighează de mult timp furtul miliardului, doar în 2019 a fost deschis dosar penal care îl viza pe Plahotniuc, chiar dacă furtul bancar a început să fie investigat imediat. (...) Sunt multe semne de întrebare și multe răspunsuri pe care trebuie să le aflăm de la cei care au fost responsabili și la Procuratură, și mai departe în instanțele de judecată. Dar, repet, toate eforturile trebuie să fie făcute pentru ca să se obțină extrădarea și, mai departe, cei responsabili - procuratura și din justiție - nu mai au nicio scuză”, a punctat Maia Sandu.


Amintim că, după ce în iunie 2019 a fugit din R. Moldova, oligarhul Vladimir Plahotniuc și fostul deputat democrat Constantin Țuțu au fost reținuți pe Aeroportul din Atena, pe 22 iulie 2025, în timp ce încercau să urce într-un avion spre Dubai. Plahotniuc și Țuțu se află în cea mai mare închisoare din Grecia și au mandate de arest preventiv pentru 40 de zile.

Vladimir Plahotniuc a acceptat oficialsă fie extrădat în R. Moldova. Consimțământul său a fost transmis autorităților elene marți, 29 iulie, sub forma unei scrisori, de către avocatul său din Grecia.

Potrivit experților, solicitarea privind extrădarea sa în R. Moldova ar putea scurta termenele în care Plahotniuc ar ajunge în fața instanțelor moldovenești.

În Republica Moldova, Plahotniuc este cercetat în patru dosare penale, inclusiv pentru crearea unui grup infracțional organizat, spălare de bani în proporții deosebit de mari, escrocherie și implicarea în „frauda bancară” din 2013-2015.


CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult