Remunerările pentru participarea la proteste sunt ilegale, atenționează Poliția: „Șor vrea să implice cetățenii în activități care incită la violență”

Poliția Republicii Moldova avertizează cetățenii că promisiunile legate de plata unor sume de bani pentru participarea la proteste reprezintă o încălcare gravă a legii și asemenea acțiuni pot atrage răspundere penală. Avertismentul a fost lansat după ce fugarul condamnat Ilan Șor a anunțat luni, 11 august, pe rețelele de socializare, că va plăti „câte 3.000 de dolari lunar” celor care vor protesta nonstop împotriva guvernării, în Piața Marii Adunări Naționale.
„Șor, conducătorul organizației criminale, vrea să implice cetățenii în activități ilegale și care incită la violență. Participarea la protest pentru promisiuni de plată este o încălcare gravă a legii”, se arată în comunicatul Poliției.
Oamenii legii precizează că orice abatere de la cadrul legal, inclusiv influențarea participanților prin recompense materiale, va fi documentată și sancționată, iar tentativele de a organiza acțiuni ilegale vor fi respinse.
Promisiuni imposibil de onorat
Expertul în politici de securitate, Andrei Curăraru, afirmă că aceste sume anunțate de Șor sunt nerealiste și imposibil de susținut din punct de vedere financiar de către orice partid care respectă legea.
„La tariful de pe Telegram, 1.000 de oameni ar costa cât tot orășelul schimbării pe un an întreg. Niciun partid legal nu poate finanța așa ceva. Promisiunea e imposibilă, dar perfectă pentru a atrage masele”, a spus Curăraru.
Precizăm că, potrivit datelor din sentința penală pronunțată în cazul Evgheniei Guțul, participanții la protestele organizate de gruparea lui Șor în trecut erau plătiți cu 20 – 25 de euro pe zi. La aceste remunerări se adăuga asigurarea alimentației și transportului, costurile totale ridicându-se la circa 2 milioane de euro pe lună.
„Oferta” de 3.000 de dolari pe lună pentru fiecare persoană, anunțată astăzi de Șor, ar însemna, pentru 5.000 de protestatari, un buget de 15 milioane de euro pe lună – „o sumă imposibil de acoperit din surse legale”, a precizat Curăraru.
Fugarul Ilan Șor, condamnat definitiv în dosarul „furtul miliardului” și care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească, a îndemnat cetățenii, prin intermediul unui mesaj video, să participe, pe 16 august, la un protest, promițându-le sume de 3.000 de dolari pe lună celor care vor rămâne în Piața Marii Adunări Naționale „atât timp cât va fi nevoie”.
Precizăm că Primăria municipiului Chișinău nu a fost notificată, deocamdată, despre organizarea acestui protest. Potrivit legislației, persoana care intenționează să desfășoare o întrunire trebuie să notifice în scris autoritatea publică locală, printr-o declarație prealabilă, cu cel puțin cinci zile înainte de data desfășurării acesteia.
Protestele anunțate de Șor, parte a strategiei Moscovei de a destabiliza R. Moldova
În ultimele luni, autoritățile Republicii Moldova au avertizat de mai multe ori că Federația Rusă pregătește o ingerință fără precedent în alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, cu scopul de a deturna parcursul european al țării și de a instala o guvernare favorabilă Kremlinului. Potrivit președintei Maia Sandu, strategia Moscovei include finanțare ilegală estimată la circa 100 de milioane de euro doar din criptomonede, dezinformare masivă pe rețele sociale (în special Telegram), proteste plătite, atacuri cibernetice, implicarea crimei organizate și folosirea bisericii pentru radicalizarea populației.
În acest context, fugarul condamnat Ilan Șor – considerat unul dintre principalii vectori ai influenței ruse – ar fi implicat în scheme de corupere electorală, inclusiv prin aplicația „Taito” și prin plăți în numerar sau criptomonede.
În ultimii ani, Ilan Șor și gruparea sa au organizat proteste de lungă durată în centrul Chișinăului, despre care autoritățile au spus că au fost plătite pentru a crea presiune asupra instituțiilor statului. De asemenea, Șor a creat blocul politic „Pobeda” la Moscova, considerat de Serviciul Informații și Securitate și de Procuratura Generală o tentativă de consolidare a forțelor proruse și de subminare a alegerilor democratice din R. Moldova.
Ilan Șor a fost condamnat definitiv în Republica Moldova în dosarul fraudei bancare. Deși trebuie să ispășească o pedeapsă de 15 ani de închisoare, acesta se află în prezent în libertate, la Moscova.
CITIȚI ȘI: