Poliția atenționează asupra caracterului ilegal al protestului de sâmbătă. Fost membru al partidului Șor: „Este o capcană făcută cu sânge rece”

Poliția Republicii Moldova avertizează cetățenii cu privire la intențiile organizației criminale „Șor” de a organiza sâmbătă, 16 august, un protest ilegal. Și fostul membru al Partidului neconstituțional „Șor”, Dinu Țurcanu, organizator al protestelor antiguvernamentale din 2022–2023, avertizează că manifestațiile programate pentru 16 august 2025 ar putea degenera în violențe.
Autoritățile îndeamnă populația să nu dea curs invitațiilor și să nu participe la comiterea unor infracțiuni sau contravenții. Oamenii legii anunță că au identificat noi metode ale organizației criminale pentru înregistrarea participanților, în scopul efectuării de transferuri prin PSB.
Totodată, „protestul” anunțat de liderul grupării, Ilan Șor, „nu este autorizat și nu are stabilită o locație de desfășurare, or cele două locații anunțate de acesta sunt predestinate altor activități”, se menționează în comunicatul Poliției.
Fostul președinte al raionului Orhei (2019 - 2023) și fost membru al Partidului „Șor”, Dinu Țurcanu, a declarat că „protestul anunțat de Ilan Șor este compromis din start”, fiind plasat „într-o umbră ilegală, într-un cadru penal”.
Într-o intervenție în direct pe rețelele de socializare, Țurcanu a avertizat că acesta ar putea degenera în „vărsări de sânge”.
„În afară de provocările ce se vor solda cu vărsări de sânge, nimic bun nu va fi la aceste proteste”, a spus el, solicitându-le orheienilor și găgăuzilor să nu participe la „capcana întinsă cu sânge rece R. Moldova”.
Amintim că fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicare în frauda bancară, a invitat cetățenii, printr-un mesaj pe rețelele de socializare, să participe la proteste „nonstop” în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu 16 august, promițându-le câte 3.000 de dolari lunar. Ulterior, după ce PMAN a fost rezervată unei expoziții organizate de Guvern, Șor – aflat la Moscova – a schimbat locația manifestației, mutând-o la Gara din Chișinău.
Poliția a îndemnat autoritățile locale să se adreseze împreună în instanță pentru a interzice protestul, însă Primăria Chișinău a solicitat „probe suplimentare”.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat că persoanele care vor lua parte la aceste manifestații, inclusiv prin instalarea de corturi pe străzile capitalei, riscă amenzi de până la 7.500 de lei pe zi. Potrivit acestuia, sancțiunile sunt mult mai mari decât remunerarea promisă de Ilan Șor.
CITIȚI ȘI: