Destin și moștenire de valori: Gheorghe Hioară, comemorat la Chișinău

A lăsat urme adânci în istoria modernă a Republicii Moldova și a rămas în memorie ca o personalitate integră, care a servit țara cu demnitate și devotament absolut față de interesul național. Aprecierile au răsunat la conferința comemorativă consacrată deputatului, diplomatului și generalului Gheorghe Hioară, semnatar al Declarației de Independență. La eveniment a fost lansat volumul „Gheorghe Hioară: Destin și moștenire de valori”, de academicianul Ion Mereuță.

Amintirile luminoase ale celor care l-au cunoscut pe Gheorghe Hioară, fotografiile, o colecție de distincții, încununată cu Ordinul Republicii, au fost adunate de academicianul Ion Mereuță în volumul „Gheorghe Hioară: Destin și moștenire de valori”.
„Un om și un patriot al țării noastre, o figură emblematică a perioadei renașterii noastre naționale. El a contribuit foarte mult la dezvoltarea statului Republica Moldova și a lăsat, într-adevăr, valori - valori umane, valori divine, valori naționale”, menționează Ion Mereuță.
„Este un omagiu adus de către colegi și de către Universitatea de Stat din Moldova, unde întreaga sa viață a activat, și-a făcut studiile domnul profesor Hioară. Dar e un omagiu adus și deputaților din primul Parlament al Independenței Republicii Moldova fiindcă, pentru mine, deputații în acest Parlament vor rămâne un model”, afirmă rectorul USM, Igor Șarov.
În multitudinea de activități în care s-a implicat, Gheorghe Hioară nu a uitat de satul natal.
„În primul rând, a susținut și a acordat ajutor financiar la reconstrucția bisericii, pentru că biserica a fost închisă în anii de ocupație până la 1991, la Independență, atunci când și domnul Hioară a fost cel care a semnat Declarația de Independență”, spune Nicolae Calaidjoglu, consăteanul lui Gheorghe Hioară.

Generalul Gheorghe Hioară s-a născut la 5 august 1948 în satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul. Deputatul, ambasadorul, omul de omenie a decedat la 13 decembrie 2024.