Între strategiile Moscovei, compromisurile de la Chișinău și mesajele de unitate de la Comrat: 35 de ani de la autoproclamarea „republicii găgăuze”
La 19 august 1990, în plin proces de destrămare a Uniunii Sovietice și al renașterii naționale din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, un grup de deputați locali din sudul țării a convocat la Comrat „Primul congres al deputaților poporului găgăuz”. În urma acestuia, a fost autoproclamată „republica găgăuză” – nu o autonomie în cadrul Republicii Moldova, ci o entitate care se declara parte a URSS, cu capitala la Comrat. La 35 de ani distanță, istorici și analiști vorbesc despre o strategie a Moscovei de a slăbi Republica Moldova prin crearea unor entități separatiste, iar evenimentul este rememorat astăzi la Comrat prin ceremonii și manifestări oficiale.
Decizia privind proclamarea „republicii găgăuze” pare să fi fost parte a unei strategii mai largi a Moscovei, aplicată și în alte regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, explică istoricul Ștefan Bejan.
„Uniunea Sovietică avea o tactică, o politică numită contraseparatism, adică, din dorința de a evita separarea republicilor unionale de Rusia, ei creau acest contraseparatism, adică făceau niște conflicte, niște republici separatiste în interiorul republicilor unionale. Lucru care s-a întâmplat, de exemplu, și în Nagorno-Karabakh, cu acel conflict care a durat la fel 30 și ceva de ani, și acele enclave care sunt în Abhazia și Osetia de Sud. În Republica Moldova, aceste două republici separatiste au fost Găgăuzia, proclamată, după cum spuneam, până la 19 august, și republica moldovenească nistreană, proclamată la 2 septembrie 1990”, susține Bejan.
Două zile mai târziu, pe 21 august 1990, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a declarat actul ilegal și neconstituțional, iar autoritățile de la Chișinău au trimis voluntari pentru a opri mișcarea. De partea găgăuzilor a intervenit Federația Rusă, prin Armata a 14-a și milițiile transnistrene.
„Federația Rusă, cu ajutorul Ucrainei, a ajutat Găgăuzia și a înarmat-o, și am fost atunci foarte aproape ca să izbucnească un război moldo-găgăuz”, mai declară istoricul.
Mișcarea Gagauz Halkı și revendicările culturale
La sfârșitul anilor ’80, la Comrat a apărut mișcarea Gagauz Halkı („Poporul Găgăuz”), care cerea renaștere culturală și lingvistică. Găgăuzii, o minoritate ortodoxă de origine turcică, se temeau că afirmarea identității românești în Moldova – prin limba română și alfabetul latin – le va pune în pericol propria cultură.
Aceste tensiuni au pornit însă de la revendicări legitime, consideră istoricul Bejan: „Chișinăul nu era împotrivă, din contra, în primă fază, Chișinăul a susținut majoritatea demersurilor găgăuzilor, dar la un moment dat ăștia s-au sucit și au insistat foarte mult pe obținerea unei forme de autonomie politică, lucru cu care Chișinăul nu era de acord și de aici au apărut divergențele. Bineînțeles că o implicație majoră a avut Federația Rusă, care a susținut și logistic, și politic această mișcare de separare”.
Rolul Moscovei și logica geopolitică
Evenimentele de la Comrat nu pot fi separate de interesul strategic al Moscovei de a fragmenta RSSM, explică jurnalistul și analistul politic Nicolae Negru: „Este evident că tot ce s-a organizat atunci s-a organizat la inițiativa Moscovei. (…) Moscova i-a împins pe găgăuzi să mai tempereze puțin spiritele autonomiste din RSSM. Ăsta, de fapt, era scopul atunci”.
Nicolae Negru amintește că Moscova transmitea direct avertismente conducerii moldovenești. „Lui Snegur i se spunea că, dacă vă comportați în felul ăsta, atunci, în loc de o republică, o să aveți trei republici. Asta s-a pornit să se facă – din RSSM să se facă trei republici”.
„Un cuțit în spate” pentru Chișinău
Contemporan cu acele evenimente și observator al acțiunilor în calitate de jurnalist, Nicolae Negru spune că decizia găgăuzilor de a-și proclama independența a fost resimțită ca un „cuțit în spate”.
„Noi așteptam ca găgăuzii să fie aliații noștri, fiindcă luptam pentru libertate, pentru limbă, alfabet. Dar ei ca și cum au înfipt un cuțit în spatele nostru. A fost un sentiment de trădare, fiindcă absolut nimic nu prevestea această mișcare”, susține analistul politic.
De la conflict la compromis (1990–1994)
„Republica găgăuză” a existat doar de facto, fără recunoaștere internațională, iar tensiunile au continuat patru ani. Situația a fost detensionată întrucâtva în 1994, când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 344 privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).
Compromisul din 1994 a oferit autonomie administrativă și culturală regiunii, cu instituții proprii: Adunarea Populară, un bașcan ales și dreptul de a decide în domenii precum educația și limba. Totuși, această soluție a venit cu cedări importante, explică istoricul Bejan.
„Din punctul meu de vedere, astăzi, privind în retrospectivă, Chișinăul a cedat mai mult decât Comratul, dar asta trebuie înțeles și în contextul evenimentelor care s-au întâmplat la Chișinău, pentru că, în 1994, alegerile sunt câștigate de către Partidul Democrat Agrar, care era un partid profund moldovenist, profund antiromânesc, format din fosta nomenclatură a partidului comunist. Și aceștia atunci au adoptat mai multe legi în detrimentul poporului Republicii Moldova. (...) Prin urmare, agrarienii au cedat și în favoarea Găgăuziei, pentru că statutul special oferit Găgăuziei este discriminatoriu în comparație cu restul teritoriului Republicii Moldova”, a mai adăugat Bejan.
Consecințe și moștenire
La nivel internațional, autonomia găgăuză a fost apreciată drept o soluție pașnică, însă, la 35 de ani distanță, problemele identitare și geopolitice persistă, susțin experții.
„Această autonomie n-a servit, de fapt, intereselor minorității găgăuze, ci a servit doar intereselor unor elite locale, care au pus mâna pe resurse și care folosesc și până în prezent acest statut de autonomie pentru a șantaja pe cineva și a obține beneficii proprii”, conchide Ștefan Bejan.
Aceeași concluzie trage și Nicolae Negru: „Vedem că, atunci când are nevoie, Moscova recurge la această autonomie, așa-zisă autonomie, pentru că, de fapt, nu e o autonomie în folosul găgăuzilor, ci o autonomie în folosul rușilor și exercită presiuni asupra Chișinăului, asupra Republicii Moldova”.
35 de ani de la autoproclamarea „republicii găgăuze”
La Comrat, aniversarea a 35-a de la autoproclamarea „republicii găgăuze” a fost marcată prin depuneri de flori la Aleea Gloriei, o adunare oficială și un concert la Casa de Cultură. Ca și în alți ani, evenimentul a reunit membri ai executivului, deputați locali, primari și veterani ai mișcării găgăuze din anii ’90.
Totuși, festivitățile au căpătat și accente politice. În lipsa diplomaților străini și a reprezentanților Guvernului, autoritățile de la Comrat au transformat momentul într-o platformă pentru a evoca identitatea găgăuză, dar și pentru a critica Chișinăul. Ilia Uzun, bașcan interimar, a afirmat că situația actuală a Evgheniei Guțul, condamnată la șapte ani de închisoare, în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid „Șor” este privită ca „o provocare pentru întregul popor găgăuz”.
Pe de altă parte, mesajele unor participanți au fost axate pe unitate. Președintele raionului Comrat, Vadim Ceban, a declarat că autonomia își are viitorul doar în cadrul Republicii Moldova: „Autonomia trebuie să continue să facă parte din Moldova, să se dezvolte în componența ei, să-și cultive limba, cultura și potențialul economic”.
Aceeași opinie au exprimat și locuitori ai regiunii, care au cerut mai degrabă respectarea prerogativelor deja prevăzute în Constituție decât confruntări politice. „Țara trebuie să fie unică – Moldova. Dacă se respectă împuternicirile din Constituție, nu vor fi probleme”.
