Oameni renumiți din R. Moldova, protagoniștii cărții „100+1 personalități basarabene cu rădăcini bucovinene”

Au muncit cu ardoare pentru prosperarea economică, socială și culturală a Republicii Moldova zeci de ani la rând. Vorbim despre personalitățile basarabene descendente din Bucovina, care au devenit protagoniștii cărții „100+1 personalități basarabene cu rădăcini bucovinene”. Sinteza istoriografică și documentară a fost realizată de Ion Bahnarel, originar și el din Bucovina.
Unul dintre protagoniștii cărții, Mihai Patraș, originar din regiunea Cernăuți, avea 18 ani când a venit la studii la Chișinău. În 1990, a fost ales deputat în primul Parlament. Fiind președintele Comisiei pentru economie, a participat la elaborarea legilor privind reformele economice, inclusiv emiterea monedei naționale.
„Nu cu titlul de laudă, dar am avut o contribuție deosebită la adoptarea Declarației de Independență. În 1988, am elaborat concepția autogestiunii teritoriale, dar Independența asta și este ceea ce am prevăzut în concepție. În anul 1991, i-am transmis-o domnului Moșanu”, a spus profesorul universitar Mihai Patraș.
„Sunt foarte onorată că sunt și eu în această carte. Este casa noastră, pentru că într-adevăr suntem mulțumiți că aici ne-au primit și am avut posibilitate să ne desfășurăm activitatea în diferite domenii”, a afirmat interpreta Maria Iliuț.
Specialist în domeniul medicinei, Ion Bahnarel a lucrat cu responsabilitate și dintr-o obligație morală la carte. A durat trei ani. Au fost culese informații despre o sută de personalități marcante din diferite domenii.
„Avem 13 deținători ai Ordinului Republicii. Sensul meu a fost să vedem câți am mai rămas din prima generație, care am venit ”la vale”, fiindcă după război s-a creat o situație când nu se mai învăța în limba română. Și atunci, am venit ”la vale” să învățăm limba moldovenească”, a menționat Ion Bahnarel.
„Această carte a domnului Bahnarel demonstrează în mod implicit despre unitatea limbii române și a spațiului spiritual românesc, indiferent în ce provincie istorică își au rădăcinile protagoniștii ei”, a declarat poetul Arcadie Suceveanu.
Odată cu lansarea volumului, Uniunea Scriitorilor a demarat o suită de evenimente.
„Consacrate sărbătorilor din această săptămână luminată, îi zic eu, cu o întâlnire de suflet. Mi-a atras atenția prezența unor scriitori foarte importanți: Serafim Saka, Vasile Levițchi, Ion Vatamanu”, a precizat președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac.
Cartea reprezintă un punct de plecare pentru viitoarele lucrări în domeniu. Or numărul bucovinenilor veniți la studii în Republica Moldova este mult mai mare, iar faptele lor merită a fi promovate.