Politic

„Rachetele Rusiei au ucis civili, inclusiv copii”: Maia Sandu condamnă atacurile asupra Kievului și solicită comunității internaționale să pună presiune pe Rusia

Președinta Maia Sandu a condamnat ultimele atacuri nocturne lansate de Rusia asupra Kievului, soldate cu 17 morți, inclusiv patru copii, și 38 de răniți. Șefa statului a făcut apel la adresa comunității internaționale să intensifice sprijinul pentru Ucraina și să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a accepta un armistițiu credibil.

Încă o noapte de groază la Kiev. Rachetele Rusiei au ucis civili, inclusiv copii. Ieri, am spus-o clar: Rusia aduce război și moarte. Încă o dovadă astăzi. Lumea liberă trebuie să își intensifice sprijinul pentru Ucraina și să facă presiuni asupra Rusiei pentru a accepta un armistițiu credibil”, a subliniat președinta Republicii Moldova, într-un mesaj pe X.

Mesaje de susținere și de condoleanțe pentru ucraineni au transmis și mai mulți lideri europeni. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că este „indignată de atacul cu rachete și drone asupra Kievului, soldat cu zeci de victime și care a avariat clădirea Delegației UE de la Kiev”.

Gândurile mele se îndreaptă spre curajosul nostru personal. Loviturile Rusiei asupra Kievului nu vor face decât să întărească unitatea Europei și rezistența Ucrainei”, a spus ea.

La rândul său, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a denunțat caracterul deliberat al atacurilor.

În timp ce lumea caută o cale spre pace, Rusia răspunde cu rachete. Atacul nocturn asupra Kievului arată o alegere deliberată de a escalada și de a batjocori eforturile de pace. Rusia trebuie să oprească uciderile și să negocieze”, a transmis oficialul european.

Și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a reiterat că atacurile au vizat inclusiv birourile Delegației UE la Kiev.

Angajații Delegației UE de la Kiev sunt vocea UE pe teren în Ucraina. Noaptea trecută, birourile lor au devenit ținta unui alt atac rusesc în timpul acestei agresiuni fără sens. Gândurile mele sunt alături de întreaga noastră echipă de la Kiev și de poporul curajos al Ucrainei care merită să trăiască în pace”, a transmis ea.

Un mesaj ferm a venit și de la președintele Franței, Emmanuel Macron, care a spus că, noaptea trecută, „629 de rachete și drone au lovit Ucraina”: „Aceasta este ideea Rusiei despre pace. Teroare și barbarie. Peste o duzină de morți, inclusiv copii. Zone rezidențiale și infrastructuri civile vizate deliberat. Birourile Delegației Uniunii Europene”, a enumerat Macron.

Amintim că Ucraina a fost bombardată intens, noaptea trecută, de către Federația Rusă. Potrivit autorităților de la Kiev, cel puțin 17 persoane, printre care și patru copii, și-au pierdut viața în urma atacurilor aeriene.

Clădirea care găzduiește Delegația Uniunii Europene la Kiev a fost avariată „în mod deliberat” în timpul acestor lovituri, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, pe platforma X.

Totodată, Uniunea Europeană a anunțat convocarea ambasadorului Rusiei la Bruxelles, după ce birourile sale din Kiev au fost afectate de bombardamente. Decizia a fost comunicată de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, într-o postare pe X.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult